Bună Dimineața

Ce hobby au noii miniştri, numiţi de Filat?

Nu a plecat de bună voie nici Roibu de la Interne. Cum glumesc moldovenii în asemenea cazuri, cei doi nu s-au dus, ci au fost duşi. Filat „i-a dus”. Nu putem să nu ne minunăm şi de data aceasta de modul în care aceştia au fost duşi de Filat: în plină vară, vreme de concediu pentru parlamentari, fără zarva mediatică pregătitoare, fără obişnuitele „anticipări” ale premierului… Demisia s-a produs simplu, ca un fapt divers. Probabil că asta a făcut parte din concepţia premierului: să transmită societăţii că demisiile sunt chestiuni simple, mărunte, neimportante ca şi miniştrii demişi. Unul vine, altul se duce, unul pică, altul se ridică, care-i problema, neamule?

O problemă, totuşi, ar fi. Premierul e obligat să explice scurt şi clar cauzele demisiei. Acest lucru e, în primul rând, în interesul premierului, pentru a nu fi suspectat sau acuzat de „rele intenţii”, „gânduri ascunse” şi „motive personale”. Filat nu poate să nu înţeleagă că asemenea explicaţii se cer îndeosebi în legătură cu demisia ministrului Şleahtiţchi, având în vedere faptul că presa de mut timp face speculaţii pe faptul că Şleahtiţchi va fi eliberat din funcţie de către Filat pentru „gafa” de a fi denumit cursul de istorie din învăţământ „Istoria românilor”. Astfel, explicaţia e necesară nu numai pentru a respecta adevărul… ştiinţific şi istoric, ci şi din cauză că o asemenea acuzaţie îi va crea anumite probleme lui Filat în viitoarea campanie electorală.

Nu cunoaştem foarte multe „detalii” ca să ne putem pronunţa în privinţa noilor miniştri. Deşi din start am avea unele întrebări şi rezerve, pornim de la principiul „prezumţiei nevinovăţiei” şi-i considerăm buni până la proba contrară. Eu, de exemplu, nu ştiu ce hobby au noii miniştri… Vreau să aflu cu ce-i place doamnei Maia Sandu să se ocupe în timpul liber – cu cititul cărţilor sau cu filatelia, adică colecţionarea timbrelor? Dar domnul de la Interne ce preferă în timpul liber – prinsul fluturilor pentru completarea insectarelor sau pescuitul de ştiuci la Dunăre?

Bineînţeles, aş putea să mă interesez şi de alte „detalii”, de exemplu, dacă cei doi sunt membri sau numai simpatizanţi (sau nici simpatizanţi chiar!) ai PLDM, dar asta ar însemna să ne încălcăm angajamentul privind prezumţia nevinovăţiei. Avem timp şi pentru acest fel de întrebări – vara e lungă, dar şi toamna nu va fi scurtă… 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *