Ce ideologie promovează I. Dodon și de ce PSRM trebuie interzis
Obsesia moldovenismului filorus și antiromânesc, cultivarea unui fals cult al unei Moldove medievale aflată sub crucea lui Ștefan cel Mare a cărei „urmașă de drept” ar fi actuala R. Moldova, existența unei „națiuni moldovenești” distincte și a unei „limbi moldovenești” distincte – și toate acestea „încadrate” într-un discurs antiromânesc agresiv, au devenit o obsesie maladivă a lui Dodon. Prin toate discursurile și mesajele sale publice acest pretins politician patriot moldovean promovează deschis, de pe pozițiile șovinismului velicorus și ale intolerantei si urii naționale, un pseudo-naționalism etnic extremist, la limită cu nazismul.
Astăzi nu mai putem să nu observăm cum prin intermediul unui moldovenism etnic primitiv și exclusivist, Dodon a dat naștere unei noi ideologii periculoase, unui soi de național-bolșevism moldovenesc. Într-un cuvânt, PSRM condus de I. Dodon, acoperindu-se cu ideologia socialistă, a devenit în ultimul timp un partid național-bolșevic și național-socialist de tip fascist. În plan practic această nouă ideologie de tip fascist se manifestă prin îndemnuri și chemări deschise la destrămarea unității teritoriale a RM, enunțarea pretențiilor teritoriale fața de Ucraina și Romania, renunțarea la valorile democrației europene, revenirea în spațiul fostului imperiu sovietic, ceea ce înseamnă de facto, renunțarea la Declarația de Independență a RM ș.a.
Astăzi, nici un partid din RM, nici chiar PCRM de la care s-a desprins liderul PSRM, nu mai riscă să cultive o asemenea ideologie care poate arunca RM în hăul unor confruntări și cataclisme politice și etnice, consecințele cărora nu le pot anticipa doar acei ce nu doresc.
O societate responsabilă, dar și o conducere responsabilă, ar trebuie să evalueze la rece pericolele pe care le prezintă acest partid, dacă va accede în parlament. În condițiile unei crize morale și politice fără precedent prin care trece azi RM, țară săracă, zguduită de acte de corupție și cu un „dosar identitar” nerezolvat, PSRM însă poate avea o asemenea șansă. Să nu uităm că în secolul trecut național-fasciștii germani au venit la putere tot pe cale pașnică și democratică. Ceea ce avem astăzi nu se mai circumscrie pluralismului politic și jocurilor de-a doctrinele, ci un pericol real ca în spațiul public moldovenesc să fie legiferat prin vot un partid nazist, cu ideologie fascistă, plătit din afară.
Primul care trebuie să reacționeze la această evoluție a PSRM trebuie să fie Președintele Republicii, dl Nicolae Timofte in calitatea sa de garant al suveranității naționale. El trebuie să ceară Ministerul Justiției, scoaterea PSRM, condus de „politicianul” Dodon, în afara legii. În caz contrar dl președinte trebuie să se aștepte ca la 1 decembrie 2014, Dodon, Voronin și Usatîi, sub patronajul Moscovei, să anunțe oficial despre sfârșitul parcursului european al Moldovei.
Știm cu toții ce probleme vor apărea dacă se pune chestiunea interzicerii unui partid în perioada campaniei electorale. Ar trebui să știm însă și altceva – ce grave probleme pot apare când un partid cu ideologie național-socialistă de tip fascist este lăsat să acceadă la putere.
Dacă acest partid nu va fi interzis, Moldova va avea în următorii ani mari probleme cu democrația și statul de drept.
Opinia precum că interzicerea PSRM l-ar favoriza pe Dodon, fiindcă-l va victimiza și transforma în martir și erou nu rezistă: de o mie de ori e mai bine un „martir” și un „erou” în afara parlamentului, decât un partid naționalist-bolșevic și național-fascist în parlamentul RM.