Ce înseamnă când visezi că plângi
“Visul reprezintă o stare de conştienţă paralelă” – aceasta este una dintre cele mai interesante concluzii la care au ajuns un grup de specialişti în onirologie de la Universitatea Harvard. Spunem interesantă pentru că de regulă oamenii consideră că starea de veghe şi cea conştientă sunt total separate şi că singurul lucru la care ajută somnul este să ne odihnim după o zi obositoare. De fapt, somnul ajută la numeroase alte funcţii organice şi mai ales visele sunt o parte importantă a bunei funcţionări a organismului nostru. Precum cum am realizat până acum, atunci când visăm transportăm elemente cheie din viaţa reală către cea onirică precum imagini sau sunete, de asemenea, putem resimţi anumite stări şi sentimente care ne dau senzaţia că visul este mai real decât pare. În acest caz, plânsul este unul dintre acele elemente care ne induc starea de tristeţe sau apăsare în vis.
Ce înseamnă când visezi că plângi?
Există teoria conform căreia oamenii visează opusul a ceea ce li se va întâmpla în viitorul apropiat, dar asta depinde foarte mult de simbolurile care apar în acel vis şi de capacitatea spirituală a fiecăruia dintre noi de a intercepta asemenea semne într-o stare de conştienţă paralelă. În cazul plânsului, se pare că de visezi că plângi în vis vei primi o veste bună neaşteptată sau vei avea parte de nişte schimbări în viaţa ta care se vor dovedi a fi benefice pentru tine şi cei apropiaţi din jurul tău. Astfel, plânsul în vis înseamnă fericire. Dar dacă visezi că eşti fericit, atunci vei plânge în viaţa reală? Nu neapărat. Depinde numai de noi cum alegem să întrebuinţăm semnalele pe care le primim la nivel inconştient şi cum le transportăm la nivel conştient. Dacă în vis eşti foarte trist şi plângi foarte mult înseamnă că la nivel inconştient primeşti semnalul că în viaţa reală vei avea parte de evenimente plăcute care te pot lua prin suprindere şi care îţi vor aduce zâmbetul pe buze.
Ce înseamnă când visezi că plângi în hohote?
Lacrimile din vis sunt mărgăritare. De visezi că plângi în hohote în vis este semn că în viaţa reală poţi avea parte de câştiguri neaşteptate precum câştigul la loto sau o moştenire de pe urma cuiva drag pe care o să-l plângi mult atunci când nu va mai fi.
Plânsul în vis este asociat cu arginţii, bani care pot reveni posesorului dacă se străduieşte suficient de mult să îşi recupereze averea, sau aceluia care munceşte să o obţină. Aceia care trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar şi care muncesc din greu pentru a obţine nişte bani, dacă visează că plâng în hohote şi sunt foarte trişti în vis, este foarte posibil ca în următoarea perioadă să câştige o sumă foarte mare de bani sau chiar să obţină o mărire de salariu. În altă situaţie, dacă visezi că plângi, eşti foarte speriat şi deznădăjduit în vis înaintea unui examen important, este semn că vei lua acel examen cu brio şi te vei bucura de roadele muncii tale, pe care le vei culege asemeni lacrimilor din vis.
În plan emotional
În ceea ce priveşte starea apăsătoare şi tristă din vis asociată cu plânsul în hohote, în plan emoţional anunţă o încercare de restabilire a unei ordini în viaţă, sau revenirea după o perioadă foarte grea din punct de vedere afectiv. Dacă tocmai ai pierdut pe cineva drag sau ai avut parte de o despărţire şi încă te vindeci de pe urma ei, înseamnă că la nivel spiritual, creierul încearcă să restabilească o ordine emoţională şi te ajută să treci peste momentele grele din viaţa ta. Plânsul în vis reprezintă în situaţia asta încercarea ta de a trece peste ceea ce îţi face rău şi în acelaşi timp nevoia de a te elibera de energiile negative care te-au încărcat din punct de vedere afectiv în ultima vreme. Plânsul în hohote anunţă astfel că în curând se va restaura liniştea in viaţa ta şi că eşti pregătit să laşi în urmă tot ce ti-a făcut rău în ultima perioadă.
Vărsarea lacrimilor mai poate anunţa şi că în curând vei redeveni o persoană fericită si echilibrată din punct de vedere emoţional, mai ales dacă în ultima vreme ai luat în considerare schimbarea comportamentului tău sau renunţarea la anumite obiceiuri dăunătoare. Dacă vei considera că anumite persoane nu au ce căuta în viaţa ta sau că este momentul să laşi în urmă anumite evenimente care nu ţi-au adus nimic bun, plânsul în vis semnifică succesul tău de a trece cu bine peste ele şi de a începe o nouă etapă plină de lumină ce îţi va aduce numai bucurii.
Ce înseamnă când visezi că plânge un copil mic?Ce inseamna cand visezi ca plangi 4
De visezi un copil mic care plânge vei avea parte de mari necazuri şi evenimente nefericite la care nu te aşteptai. Copilul este inocenţa care plânge şi el de regulă plânge pentru familia sa cât este mic, deci evenimentele si veştile rele vor circula în familie. Atunci când visezi că un copil mic plânge pentru tine e semn că asupra cuiva drag sau chiar a ta, se poate abate o boală grea.
De ce te trezeşti plângând din vis?
Sunt unele persoane care nu numai că plâng în vis atunci când mentalul lor proiectează numeroase scenarii triste sau nefericite, însă li se întâmplă să plângă într-adevăr în somn şi să se trezească lacrimând. Nu este cea mai întâlnită reacţie a viselor care ne sperie, căci de regulă ne trezim speriaţi, transpiraţi şi cel mult tremurând, dar atunci când plângem în somn şi nu doar în vis, este semn cert că subconştientul nostru încearcă să ne transmită anumite semnale pe care trebuie să le luăm în considerare.
În acest cazul, plânsul din timpul somnului precum cel din timpul visului ne poate trage un semnal de alarmă asupra unor sentimente reprimate şi a unor stări de maximă tristeţe peste care nu reuşim să trecem prea uşor în viaţa reală.
Ce inseamna cand visezi ca plangi 5Atunci când plângem în vis trebuie ţinut cont de evenimentele din viaţa noastră, de veştile pe care le aşteptăm şi starea generală de zi cu zi pentru a putea interpreta semnalele transmise de subconştient, însă atunci când plângem în somn, în mod cert există o cauză a nefericirii noastre în viaţa reală pe care dacă nu o ştim, trebuie descoperită. Altfel mentalul nostru va avea extrem de mult de suferit şi organismul nu-şi va reface funcţiile importante în timpul somnului.
De asemenea, lacrimile din somn ne arată că ne simţim neputincioşi în a ne regla conturile cu acele lucruri care ne fac rău din viaţa reală. Dacă am visa că plângem, în loc să plângem cu adevărat, asta ar fi mult mai bine, căci ar înseamna că putem face acel pas important către starea de conştienţă paralelă care ne ajută să ne rezolvăm probleme la nivel de subconştient în timpul somnului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!