Timpul Liber

Ce postează moldovenii pe odnoklassniki: băutură, femei, sicrie și citate „deștepte”

Am făcut un fel de experiment. Zic, să văd ce o mai fi nou. Cum de multă vreme nu am cotrobăit pe această rețea de socializare – mi-am făcut timp, 10 minute, cât să dau o raită pe site-ul „adevăraților moldoveni”. Site-ul unde moldovenii sunt exact așa cum au fost lăsați de la Dumnezeu, fără niciun fel de retuș. Am redescoperit… adevărata Moldovă virtuală. Un fel de extensie a celei reale: plină de moldoveni amărâți, dar îmbrăcați ca de o seară de gală; cu pahare de vin în față, dar fără nicio grijă pentru ficat sau pentru imaginea de cel mai băutor popor de pe planeta Pământ.

Am văzut oameni mulți pe odnoklassniki. Rude îndepărtate sau apropiate, un amalgam de vecini și consăteni ce seamănă aievea cu cei pe care i-am cunoscut odată. Și, evident, tare mulți străini pe care dacă i-aș zări pe o stradă aglomerată din Londra, i-aș identifica fără mare greutate: uite, niște moldoveni! Și nu o spun cu răutate. E o realitate. Moldovenii sunt într-un fel anume. Contrastează puternic cu alți cetățeni, cu alte popoare, nații. Suntem parcă mai speriați, mai tăcuți, înclinați spre patetism și sentimente puternice de nostalgie, iar dramatismul și tragicul din noi l-ar intimida până și pe Shakespeare.

Dar să vedem ce postează moldovenii pe odnoklassniki? În momentul la care vă scriu, primul lucru care apare pe așa numitul perete este o poză de nuntă. Mireasa într-o rochie de un alb aproape fosforescent, mirele într-un costum gri-strălucitor, cravată albă și pantofi negri. Pe fundal, de-asupra capetelor celor doi, stau înșirate patru litere L, O, V, E. Următoarea poză este moldovenească sută la sută. 2 bărbați și 5 femei stau la o masă. Comentariul pozei este „Cu cumatrii la masa (nus toti..)”. Gramatica pe odnoklassniki este opționala, dar nu și paharele. Cei 7 din poză țin în mâini 6 pahare și o cană. Nu știu ce o fi în cană – nu se vede, transparența paharelor, însă, îmi dezvăluie că inșii surprinși în instantaneu consumă un lichid maroniu-străveziu. Hai, noroc!

Ups, iată și o față cunoscută. Ah, păi, pe ăsta l-am văzut undeva, dar unde? Gata, mă dumirește comentariul. Este Iura Șatunov și va cânta în Roma. Sunt sigur că unii dintre moldoveni, mai ales cei de prin anii ’70, care muncesc „la Italia”, vor merge să-l vadă. Cum, voi nu cunoașteți cine este Iura Șatunov? Deh, trebuie să fii moldovean ca să știi asta. Dar să vedem mai jos ce au mai postat moldovenii. Tot felul de citate în rusă sau într-o română aproximativă despre cât de importantă este dragostea, sănătatea, viața, religia și altele. Aha, dar iată și ceva picant. Ea, o moldoveancă brunetă, cu plete „extensibile”, se uită la mine ca o pisică în călduri. Tocurile de 10 cm, fusta de 9, iar decolteul de 15. Combinația perfectă pentru odnoklassniki. Nu știu cine este, așa că mă plimb la vale pe ulița cam ciudată a rețelei sociale rusești. Ochii îmi cad pe o ciudățenie de poză, pe care nu o înțeleg. Mai tare nu-l înțeleg, însă, pe cel de a pus așa ceva pe contul său. În imagine văd un sicriu în care stau o femeie cu doi copii, iar în planul doi un bărbat ce ține un alt copil în brațe. Comentariul, scris în rusă, spune doar atât: “o să-i povestiți despre durerea voastră”. Ceee? Ce-o fi asta? De ce pui asemenea orori pe o rețea de socializare? Ce atitudini necrofile au unii… Brrrr! Trec repede peste alte poze, alte pahare, alte fete mult prea încinse, peste alte citate mobilizatoare de genul: „Nicăieri nu-i ca acasă!” și dau evident, de politică. Cineva l-a descoperit pe Plahotniuc și ne spune tuturor cât de deștept este omul. Cică a citit nu știu câte cărți.

Oricum, cele mai mișto poze de pe odnoklassniki, iar acum sunt extrem de serios, sunt pozele cu copii. Niște ochișori de îngeri, niște mânuțe de heruvimi, niște fețișoare desenate parcă de Michelangelo. Mda, moldovenii au unii dintre cei mai frumoși copii din lume. În fine. Dau log off sau vâkliuciti la site. Mi-am făcut plinul de moldovenisme pentru o lună. Și totuși, ce lucru bun odnoklassniki-ul acesta. Te ține la curent cu adevărata Moldovă.

cojocari.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *