Timpul Liber

Ce puteți face astăzi?

Sunteți invitați la o operă, regizată de Eleonora Constantinov, Artistă a Poporului, în care vor interpreta în premieră Natalia Tanasiiciuc și Lilia Şolomei rolurile Contesei Rosina și, respectiv, Susannei. 
Istoria operei se conduce după comedia lui Pierre Beaumarchais, iar linia melodică a fost compusă de Mozart, ca răspuns jignirilor brutale ale prinţului de Colloredo. Alegându-l pe Figaro drept erou principal al noii sale opere, Mozart îşi îndeplineşte răzbunarea.
Astfel, opera relatează povestea stăpânului lui Figaro, Contele Almaviva, căsătorit cu Rosina, dar, plictisit de ea, vrea s-o cucerească pe camerista Susanna, logodnica lui Figaro. Contele încearcă să împiedice nunta celor doi, ajutat de Marcellina, menajera doctorului Bartolo. Marcellina visează să-l forţeze pe Figaro să o ia de nevastă, în contul unei datorii pe care acesta nu a putut să i-o restituie. Figaro, la rândul său, dorește să împiedice acest plan şi să o ia de soţie pe Susanna. Planul Marcellinei se destramă când Figaro află întâmplător că Marcellina este de fapt mama sa, demult pierdută.
Evenimentul va avea loc astăzi în incinta Teatrului Național de Operă și Balet, la ora 18.00.

Recital de vioară şi pian

Aveți ocazia să vă alintați auzul cu un recital de vioară și pian în interpretarea artiștilor Alexandra Tîrşu din Moldova și Sona Barseghyan din Armenia. Interpreta autohtonă a fost admisă, în toamna anului 2012, la Academia de Muzică din Viena, unde urmează să studieze încă cinci ani vioara, în clasa profesoarei Dora Schwarzberg. Astfel, acest eveniment muzical va cuprinde o combinație de experiențe inedite atât din Viena, cât și din Armenia. Muzicienii vor interpreta creații semnate de compozitorii Bach-Busoni, Geminiani, Debussy, Chausson și Strauss.
Recitalul va avea loc astăzi la Sala cu Orgă, la ora 18.00.

Live Concert „Old School”

Ce poate fi mai minunat decât o seară de cufundare în amintiri ascultând muzică live, ce aparține celor mai bune trupe rock din anii trecuți. Pentru cei interesați, cover-band-ul „ALNICO” va interpreta rock-șlagărele anilor 1960-2000, redate pentru prima oară de Eric Clapton, Chris Rea, Elvis Presley, Garry Moore, Dire Straits, Deep Purple, Pink Floyd, Santana, Smokie, The Animals, The Beatles, Zz Top, The Rolling Stones și mulți alții. Pe tot parcursul serii vor fi translate cele mai bune și exclusive clipuri ale acelorași clasici ai rockului.
Concertul va începe astăzi, la ora 21.00, și va avea loc în clubul „Albion”. Minorii nu vor avea acces. Intrarea – 30 de lei.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *