Ce REGULI vor trebui să respecte aleșii poporului conform codului de ETICĂ și de CONDUITĂ
Iniţiativa de a elabora un Cod de etică şi conduită a deputatului aparţine unui grup de parlamentari din cadrul PLDM (Partidul Liberal-Democrat din R.Moldova). Noul cod va permite sancţionarea deputaţilor care fac lobby, acceptă cadouri mai scumpe de 2.000 de lei moldoveneşti (aproximativ 120 de euro)sau lipsesc nemotivat de la şedinţele Parlamentului.
Astfel, deputaţii moldoveni ar putea fi obligaţi să-şi ceară scuze publice, să fie lipsiţi de dreptul la indemnizaţie şi ar putea primi chiar mustrare, relatează PRO TV Chişinău.
În timpul şedinţelor plenare şi a comisiilor de profil, deputaţii vor fi monitorizaţi de către un comisar de etică. Acesta va fi numit de către Parlament, cu votul majorităţii. Comisarul de etică va fi apolitic şi va deţine această funcţie timp de cinci ani.
În Codul de etică nu se spune însă nimic despre certurile însoţite de înjurături, huiduieli, îmbrânceli sau încăierări între deputaţi, acţiuni care sunt destul de frecvente în Parlamentul de la Chişinău.
Premierul moldovean Iurie Leancă a propus ca şi miniştrii să aibă un asemenea cod.
Iniţiativa privind Codul de etică şi conduită a fost aprobată de Cabinetul de Miniştri şi urmează să fie votată în Parlament.
TIMPUL.MD via MEDIAFAX.RO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!