Justiție

Ce riști dacă acționezi ilegal în procesul de depunere dosar pentru cetățenie română 

Mai mult de 1 milion de moldoveni dețin cetățenia română și se bucură de beneficiile unui pașaport românesc. În același timp, alți aproape 300 de mii de moldoveni încă sunt în așteptarea soluționării cererii.

Nu este de mirare că toți acești oameni își doresc că obțină pașaportul european cât mai rapid și sunt în căutarea soluțiilor de urgentare pentru redobândirea cetățeniei române.

Totuși, dacă faci anumite acțiuni necugetate și ilegale, încă de la prima etapă, cea de depunere dosar cetățenie română, riști să suporți consecințe grave.  

Acțiunile care îți pot deschide dosar penal  

Există multe metode și acțiuni ilegale care se pun în practică pentru a urgenta procesele de perfectare a actelor românești. Prima etapă, fiind și cea mai anevoioasă și lungă, este și una dintre cele mai des fraudate.   

Urgentarea procesului de depunere dosar cetățenie română nu este posibilă în masă. Se poate face în cazuri excepționale, cu ajutorul unui avocat. Cei care promit că obțin cetățenia română într-un timp mai scurt, o pot obține doar prin metode frauduloase, prin mită, trafic de influență și încălcări de procedură.   

De asemenea, cei care nu sunt eligibili pentru a redobândi cetățenia română, apelează la anumite metode prin care falsifică actele de stare civilă ale părinților și ale bunicilor. Aceste acțiuni, de asemenea, sunt clasificate în calitate de fals în acte și sunt pedepsite penal.   

Trebuie să ai grijă și la oamenii sau companiile la care apelezi. Intermediarii neautorizați îți pot folosi datele cu caracter personal pentru a falsifica actele altor persoane neeligibile.   

O altă metodă prin care se încalcă legea este cea prin care dosarul de cetățenie este depus de altcineva. Dosarul poate fi depus doar personal. Există 2 excepții – cea în care persoana este reprezentată de un avocat român sau atunci când persoana are un motiv întemeiat din cauza căruia nu se poate deplasa. Acest motiv poate fi un handicap sau o problemă de sănătate gravă. În orice alt caz, este absolut necesar ca persoana să se prezinte.   

Acești factori pot fi identificați foarte simplu. Se verifică în baza de date dacă cetățeanul a traversat vama sau se verifică dacă a fost falsificată semnătura solicitantului.   

Ce se întâmplă dacă sunt identificate și confirmate aceste acțiuni?  

Dacă se identifică și se confirmă ilegalitățile, ți se deschide dosar penal, îți este respins dosarul de cetățenie română și nu mai ai posibilitatea să o redobândești. Poți să te alegi și cu dosar penal, indiferent dacă ai știut sau nu despre schemele ilegale.   

În ultima perioadă se identifică, la trecerea de frontieră, tot mai des astfel de cazuri, chiar dacă au fost întreprinse mulți ani în urmă.   

De ce să apelezi la JustConsult pentru depunere dosar cetățenie română?  

Pentru a nu rata un moment important atunci când îți pregătești dosarul de cetățenie, apelează la serviciile unei companii cu experiență și reputație impecabilă, cum este JustConsult.   

JustConsult oferă garanția executării serviciilor prin semnarea unui contract de prestări servicii și eliberarea bonului fiscal.  În acest mod, ai garanția că toate procedurile vor fi parcurse legal și în termenii stabiliți. 

Pe lângă aceasta, JustConsult este unica companie din nișa cetățeniei române, înregistrată în calitate de operator de date cu caracter personal. 

Cum te ajută JustConsult? 

  • Compania oferă ajutor pe parcursul întregului proces de redobândire a cetățeniei române și a perfectării de acte românești  
  • Verifică corectitudinea actelor din dosar și ne asigurăm să nu fie nici un document lipsă  
  • Se ocupă de corectarea greșelilor, dacă sunt identificate  
  • Abordează cazul tău individual, oferind atitudine profesionistă și respectuoasă  
  • Garantează respectarea procedurilor legale și respectarea termenelor prin contractul de prestare servicii pe care îl semnăm la începutul colaborării  
  • Oferă siguranța datelor tale cu caracter personal, pentru că suntem singurii prestatori de servicii din sfera perfectării actelor românești care sunt recunoscuți în calitate de operatori de date cu caracter personal  
  • Face programarea în locul tău, acolo unde este cazul  
  • Îți pune la dispoziție un avocat licențiat din România,
  • Îți pune la dispoziție transport tur-retur la instituția necesară din România  

Pentru a beneficia de o consultație, accesează site-ul justconsult.md selectează serviciul de care ai nevoie și completează formularul, iar un specialist în acte românești va reveni cu un apel pentru a-ți explica pașii. 

Dacă ai nevoie să iei legătura urgent cu expertul companiei, sună la numărul de telefon 022 10 50 80.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Toate aceste metode ilegale, enumerate în acest articol – reclamă, sunt folosite din plin chiar de către firma justconsult!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *