Ce spune despre tine manichiura ta preferată
Unghii scurte, în culori neutre
Acest gen de manichiură indică faptul că eşti o persoană minimalistă. Nu eşti dispusă să petreci prea mult timp lucrând la manichiura ta, mai ales că te ocupi singură de unghiile tale. Preferi simplitatea în tot ceea ce faci, iubeşti foarte mult sinceritatea şi persoanele care spun fără ocolişuri ceea ce gândesc.
Lungi şi ascuţite
Eşti o persoană îndrăzneaţă, care ştie întotdeauna ce vrea. Cei din jur evită să te provoace sub orice formă pentru că se tem de spiritul tău de luptătoare. E nevoie de ceva muncă pentru a-ţi menţine unghiile în stilul Rihanna, dar efortul merită cu siguranţă.
Ai o atitudine autoritară şi nu îţi este teamă să spui ceea ce gândeşti şi să lupţi pentru a-ţi atinge scopurile.
Unghii naturale
Tot ce faci este să-ţi tai unghiile şi să aplici un lac transparent din când în când. Acest lucru spune despre tine că eşti o fire foarte practică, dar şi retrasă. Nu îţi place să atragi privirile asupra ta, dar ai propriile tale trucuri de frumuseţe care te ajută să fii în centrul atenţiei atunci când îţi doreşti.
Unghii îngrijite, în culori foarte puternice
Îţi plac nuanţele care atrag toate privirile. Chiar dacă nu eşti adepta unghiilor lungi, culorile îndrăzneţe nu lipsesc de pe unghiile tale. Acesta este un indiciu că îţi place să fii în centrul atenţiei şi chiar să şochezi cu alegerile tale.
Culori închise
Unghiile tale în nuanţe foarte închise atrag întotdeauna atenţia. Cei din jur te consideră o persoană interesantă şi cu siguranţă nu se înşală. Îţi place să păstrezi un aer de mister în jurul tău şi chiar reuşeşti. De asemenea, ai o alură sexy şi provocatoare.
Unghii roase
Dacă ai obiceiul să-ţi rozi unghiile, sigur nu eşti prea mândră de manichiura ta… Acest obicei nociv pentru unghiile tale indică faptul că eşti o persoană anxioasă, care se lasă puternic afectată de ceea ce se întâmplă în jur. Îţi este dificil să-ţi stăpâneşti grijile şi emoţiile.
Manichiura franţuzească
Eşti de părere că ceea ce este frumos nu se demodează niciodată. Dragostea ta pentru stilul french este un indiciu că îţi formezi unele obiceiuri şi preferinţe clare, la care nu renunţi, iar dacă o faci, se întâmplă cu mare dificultate. Preferi frumuseţea clasică şi nu eşti o persoană flexibilă. Eviţi schimbările pe cât de mult posibil.
sursa: eva.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!