Actualitate

Ce trebuie să faci înainte de a aplica fondul de ten, ca să nu devină portocaliu

Un machiaj impecabil depinde foarte mult de aplicarea corectă a fondului de ten. Pregătirea tenului cu mare atenție înainte de a aplica acest produs cosmetic este esențială pentru a obține cele mai bune rezultate. O mulțime de femei au observat că deși nuanța fondului de ten era potrivită culorii naturale a pielii, aceasta s-a schimbat în timpul zilei, reușind să distrugă machiajul.

Ce trebuie să faci înainte de a aplica fondul de ten pentru a scăpa de petele portocalii?

Petele portocalii apărute în anumite zone ale feței le fac pe doamne și domnișoare să pună la îndoială calitatea produsului. În realitate, motivul pentru care acesta își schimbă nuanța la doar câteva ore de la aplicare este altul. Experții în frumusețe au testat mai multe produse de acest gen și indiferent de prețul acestora, petele inestetice tot și-au făcut apariția pe suprafața tenului. Pentru a evita acest lucru, singurul lucru de care femeile ar trebui să țină cont este agitarea recipientului în care se află fondul de ten.

Specialiștii au descoperit că dacă nu este agitată suficient sticluța în care este depozitat fondul de ten, există riscul ca pigmenții din compoziția acestuia să nu se amestece suficient și astfel să apară diferențele de culoare, potrivit bustle.com. De obicei, nuanțele folosite sunt portocaliul și albul, lucru care explică apariția petelor portocalii.

Cu toate că pe fiecare fond de ten există recomandarea ca acesta să fie agitat înainte de folosire, foarte puține femei țin cont de acest lucru.

Sursa: avantaje.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *