Femeia

Ce urmează după infidelitate?

Alte studii spun că 68% din cuplurile din Europa în care unul dintre parteneri a avut o aventură s-au despărţit. Aşadar, vorbim despre infidelitate şi modurile de a gestiona toată situaţia.

Cea mai comună rezolvare? Îl părăseşti; cu siguranţă o va face şi la următoarea ocazie, nu ai niciun motiv să te îndoieşti de asta. O altă variantă, la fel de des întâlnită, este să-l ierţi şi să mergi mai departe. Iar dacă nu eşti genul înţelegător, ai mereu şi a treia opţiune – plătitul cu aceeaşi monedă. Fiecare dintre aceste variante are însă anumite consecinţe…

Nu poţi trece peste infidelitate. Fie din cauza principiilor pe care le ai, fie pentru că oricum ajunsese să fie o relaţie din inerţie, eşti mai degrabă genul care nu poate trece peste asemenea incidente. Chiar dacă finalul e previzibil, trebuie să cauţi nişte răspunsuri, ca să nu mai treci prin această situaţie şi în viitor. Aşteaptă să treci peste furia, umilinţa şi neputinţa momentului şi încearcă să vorbeşti cu el. Află ce a determinat ruptura (tu eşti mai mereu obosită şi el s-a săturat să te aştepte acasă; el este un afemeiat notoriu şi de data asta l-ai prins) şi încearcă să îţi imaginezi ce ai fi putut schimba dacă ar depins de tine. Iar dacă el este genul care „umblă din floare în floare”, vei învăţa pe viitor cum să recunoşti şi cum să te fereşti de modelul acesta de bărbat.

A călcat strâmb, dar ai decis să-i mai dai o şansă. Îl iubeşti la nebunie şi crezi că ar trebui să-i mai acorzi o şansă. Dai vina pe slăbiciunile lui inevitabile de bărbat, pe felul în care te-ai purtat cu el şi chiar pe alcool, dacă n-ai o explicaţie rezonabilă la îndemână. Dar trebuie să ai în vedere şi ce consecinţe poate avea partea altruistă. De cele mai multe ori, oamenii nu se schimbă în profunzime, de aceea trebuie să afli motivul infidelităţii lui. Poate fi vorba despre o scăpare sau de o trăsătură de caracter.

Răzbunarea e cea mai dulce? Cumva, ai impresia că te vei simţi mai bine dacă va retrăi şi el momentele prin care ai trecut tu când ai aflat. Totuşi, gândeşte-te bine înainte să decizi că vrei să-i plăteşti iubitului tău cu aceeaşi monedă. Poate că pe moment te vei simţi mai bine, dar ulterior vei realiza că nu ai fost cu nimic mai bună decât el. Dacă ajungi însă la concluzia că este singurul mod în care îl poţi face să plătească umilinţa şi suferinţa la care te-a supus, fă-o! Viaţa e prea scurtă pentru a trăi cu regretul lucrurilor pe care nu le-ai făcut.
 
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *