Actualitate

Ce visează câinii?

La un nivel structural, creierul oamenilor şi cel al câinelui este asemănător. În cadrul unei cercetări realizate de experţii de la MIT a fost descoperit că până şi fazele somnului sunt similare, scrie Descoperă.

Atât creierul omului, cât şi cel al câinelui, trec prin aceleaşi etape de activitate electrică, ceea ce înseamnă că şi câinii visează la fel ca oamenii.

Majoritatea viselor pe care omul le are în timpul somnului sunt asociate cu activităţile pe care le-a făcut în ziua respectivă. Acestea pot fi activităţi fizice sau psihice. Experţii de la MIT au realizat analize asupra activităţii cerebrale a câinilor în timpul somnului. 

Prin îndepărtarea Punţii lui Varolio (parte a creierului care controlează acţiunile fizice ale oamenilor când dorm), câinii au început să se mişte, în ciuda faptului că analizele arătau că aceştia dorm. Câinii încep să se mişte, în somn, doar când se află în faza REM a somnului, cea asociată visatului.

La fel ca în cazul oamenilor, şi câinii trec prin două faze diferite ale somnului. La începutul somnului, câinele intră în faza somnului cu unde lente, timp în care procesul mental încetineşte, dar muşchii rămân uşor încordaţi.

A doua etapă a somnului se numeşte rapid-eye-movement sau REM, în timpul acestei faze corpul devine relaxat complet, dar mintea începe să lucreze rapid.

În timpul somnului cu unde lente, activitatea cerebrală începe să încetinească, iar câinele pare că se odihneşte calm. Animalele de companie sunt mult mai uşor de trezit în această fază deoarece muşchii lor nu sunt complet relaxaţi. În contrast, în timpul etapei REM undele cerebrale sunt rapide şi neregulate, similar cu momentul în care câinele este treaz.

Activitatea cerebrală crescută apare în timpul fazei REM, de aceea atunci apar şi mişcările involuntare din picioare, iar câinele începe să repire mult mai alert sau mult mai lent. Întregul comportament este perfect normal pentru un câine aflat în faza REM.

În timp ce somnul lor devine mai adânc şi se apropie de faza REM, respiraţia câinilor devine mai adâncă şi mai regulată. În general, un câine de talie medie ajunge în faza REM a somnului după 20 de minute de somn neîntrerupt.

Conform psihologului Stanley Coren, ciclul de odihnă al câinelui, lungimea şi frecvenţa viselor câinelui variază în funcţie de mărimea animalului.

Rasele mari de câine visează la aproximativ 45-60 de minute, visul lor având o durată de 5-10 minute. Rasele mici visează la fiecare zece minute, dar visul lor durează doar un minut.

Cantitatea de somn necesară pentru fiecare câine fluctuează şi în funcţie de mărimea acestuia. Rasele mari de câini necesită mai mult somn, în timp ce rasele mici sunt treze pe tot parcursul zilei.

Deaorece câinii chiar visează, este important ca aceştia să fie lăsaţi singuri în timpul somnului.

Trezirea bruscă a unui câine care doarme este periculoasă, spun experţii, aproximativ 60% dintre copii fiind muşcaţi de câini atunci când încearcă să trezească animalul din somn.

Ce visează câinii?

Deoarece legătura dintre tipul de somn şi ciclurile somnului dintre câini şi oameni este atât de puternică, experţii consideră că animalele visează lucruri similare cu cele ale oamenilor.

Creierul uman acţionează în timpul somnului REM similar cu momentul în care omul este treaz. Aşadar, şi câinii probabil visează lucruri pe care le-ar face atunci când sunt treji. Pointerul englez probabil visează cum alungă păsările de pe crengi, iar labradorii probabil visează că înoată să recupereze o raţă.

Având în vedere că animalul nostru de companie nu ne poate spune ce visează, este imposibil să ştim dacă acesta are coşmaruri sau vise frumoase.

Însă, având în vedere faptul că etapele somnului câinelui sunt asemănătoare cu cele ale omului, probabil aceştia au atât coşmaruri, cât şi vise frumoase.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *