Cea mai mare enigmă a anului 2013
Și nu e vorba de secrete de stat, care sunt protejate de lege, ci de lucruri simple care însăși legea obligă să nu fie tăinuite. Astfel, enigmă rămâne cine l-a răpit pe Cubreacov, unde și cum a dispărut Dimitrov, cine, totuși, a comis crima din „Pădurea domnească”, cine l-a sfătuit pe V. Filat să „iasă din Acord”, cine l-a invitat pe Rogozin la Chișinău pe 9 mai 2013 ș.a. La aceste enigme se mai adaugă una, cea mai mare enigmă a anului 2013: cine l-a sfătuit pe premierul I. Leancă să facă declarația anti-Băsescu din decembrie?
Amintim cititorului că premierul I. Leancă, aflându-se în vizită la București, a reacționat, pentru mulți foarte neadecvat, la declarația preşedintele Traian Băsescu potrivit căruia „următorul proiect de ţară pentru România este unirea cu Republica Moldova”. Considerat un politician calculat, care nu face declarații pripite, I. Leancă de data asta a fost… mai puțin diplomat. Astfel, într-o intervenție la postul de televiziune Antena 3, Leancă a afirmat că respectiva declarație a șefului statului român creează probleme suplimentare R. Moldova, cum ar fi, de exemplu, reacția negativă a minorităţii găgăuze din sudul Moldovei și a Dumei de stat rusești…
Replica lui Leancă devine și mai inexplicabilă dacă ne gândim la faptul că la declarația lui T. Băsescu nu au reacționat nici SUA, nici cancelariile europene, nici Rusia (Transnistria)… Mai muli analiști politici s-au întrebat – și n-au putut răspunde – cine l-a sfătuit pe premierul Leancă să facă o asemenea declarație? Întrebarea devine și mai interesantă dacă ne amintim de aceea că ex-premierul V. Filat, șeful premierului Leancă pe linie de partid, la scurt timp după declarația lui Leancă, i-a luat apărarea lui Băsescu, recunoscând meritele deosebite ale acestuia în promovarea cursului proeuropean al R. Moldova… (Apropo, premierul Leancă nu e la prima experiență tristă în domeniul dat. Astfel, în vara lui 2013 el s-a pronunțat pentru reducerea numerelor de burse al statului român pentru tinerii din R. Moldova. Drept răspuns, Băsescu a declarat atunci că „nu înțelege asemenea poziție din punctul de vedere al europenismului pe care și-l asumă” premierul moldovean).
Așadar, cine l-a sfătuit pe proeuropeanul premier moldovean I. Leancă să facă declarația anti-Băsescu? Iată o enigmă politică a anului ce s-a scurs, una care completează lista lungă a misterelor în care sunt învăluite foarte multe evenimente care s-au produs în R. Moldova de la 1991 încoace…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!