Moldova

CEC a dat undă verde primilor 12 concurenţi electorali

O hotărâre în acest sens a fost luată luni de către Comisia Electorală Centrală, după examinarea dosarelor depuse de partidele-candidate acum o săptămână. De astăzi, concurenţii înregistraţi de CEC pot începe oficial campania electorală. 

CEC nu a respins niciun partid din cele care au depus actele la 4 octombrie, în chiar prima zi când s-a dat startul înscrierii în cursa electorală. Astfel, rămâne în vigoare şi ordinea în care vor figura acestea în buletinul de vot, decisă prin tragere la sorţi. Iată care sunt primii 12 concurenţi electorali, aşa cum vor figura în buletinele de vot:

Partidul Naţional Liberal
Partidul Democrat din Moldova
Partidul Politic „Partidul Liberal”
Partidul „Moldova Unită – Edinaia Moldova”
Partidul Popular Creştin Democrat
Partidul „Mişcarea Acţiunea Europeană”
Partidul Politic „Patrioţii Moldovei”
Partidul Politic „Pentru Neam şi Ţară”
Partidul Republican din Moldova
Partidul Politic „Alianţa Moldova Noastră”
Partidul Umanist din Moldova
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Persoanele de pe listele de candidaţi ale concurenţilor electorali care deţin funcţii publice urmează să-şi suspende activitatea pe perioada campaniei.

Preşedintele CEC, Eugen Ştirbu, a respins insinuările „unora”, fără a da nume, cum că CEC ar fi tărăgănat procedura de înregistrare a candidaţilor. El a subliniat că CEC s-a încadrat în termenele prevăzute de lege, precizând că membrii comisiei au avut un volum enorm de muncă: „Am verificat actele referitor la peste 1200 de persoane. Toate partidele au avut deficienţe în acte. Erau greşeli chiar şi în cererile depuse de candidaţii înscrişi în liste. Am lucrat până ieri seara târziu”. Zilele trecute, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, declrase că „CEC doarme”, fiind întrebat despre înregistrarea formaţiunii în calitate de concurent electoral.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *