Cei mai modești milionari, politicieni și oameni de afaceri
În ciuda faptului că au un statut înalt în societate, multe dintre aceste persoane nu au lăsat în trecut vechile lor deprinderi, iar banii și poziția în societate nu este cel mai important lucru din viața lor. Vă prezentăm, mai jos, câteva exemple de acest gen.
1. Miliardarul hippy
Richard Branson este un antreprenor de succes și unul dintre cei mai bogați oameni din lume. În aproximativ zece ani a fondat compania „Virgin” și a reușit să transforme un mic magazin de muzică într-o companie-gigant care își desfășoară activitatea pe toate continentele lumii. Branson este cunoscut ca o personalitate nonconformistă și chiar a fost numit „miliardarul hippy”. Ultima acțiune nonconformistă a omului de afaceri a fost apariția acestuia într-un aeroport în costum de însoțitor de bord al companiei „AirAsia”. Mai mult decât atât, Branson a deservit pasagerii zborului Perth-Kuala Lumpur.
2.Primarul Londrei
Boris Jonson, primarul Londrei, impresionează prin simpla sa imagine externă neobișnuită pentru un politician de așa rang. Acesta nu este un om politic în costum și cu cravată la gât. El are o față unghiulară și un comportament neîndemânatic, o coafură ciudată și o culoare foarte deschisă a părului, are un glas puternic și adesea face declarații provocatoare. Acestui politician nu-i este rușine să umble fără cravată și preferă în loc de costum, sacou sportiv, rucsac și cască pentru bicicliști. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece Boris Jonson este unul dintre principalii susținători ai dezvoltării ciclismului în Marea Britanie.
3.Primalul orașului Reykjavik
Jonah Gnarre este primarul interimar al celui mai mare oraș din Islanda, Reykjavik. Acest om nu are studii universitare, a fost actor de comedie și șofer de taxi, dar a reușit în 2010 să-și creeze propriul partid politic, pe care l-a numit răsunător „Cel mai bun partid”. Structura partidului în mare parte a fost alcătuită din oameni de creație: artiști, muzicieni, comedianți, nimeni dintre aceștia neavând un trecut politic. Locuitorii capitalei Islandei au ales acest lider de partid cu votul a 34,7% dintre cei prezenți la vot.
4.Legenda Google
Sergey Brin este legenda afacerilor IT, co-fondator și președinte tehnic al corporației Google Inc, miliardar și unul dintre cei mai bogați oameni din America. În ciuda faptului că are un venit atât de mare Brin, din spusele colegilor și a persoanelor apropiate, are un comportament destul de modest – trăiește încă într-un apartament cu trei camere și nu conduce un Mercedes cum prevede statutul, ci o Toyota Prius, cu motor hibrid ecologic. Îi place să meargă la cafeneaua „Katie”, din San Francisco și să recomande clienților săi supă, pelmeni și clătite.
5. Milionarul bucuros
Karl Rabeder este milionarul austriac ce provine dintr-o familie săracă. Acesta a lucrat toată viața pentru a aduna o avere de trei milioane de euro, o casă și o vilă de lux. La 47 de ani, el și-a dat seama că proprietatea lui îl face nefericit și a început să vândă toate bunurile – cu cât vindea mai multe lucruri cu atât devenea mai fericit. Cu banii adunați Karl Rabeder a fondat organizația de caritate „My Micro Credit”, care ajută cele mai sărace zone din Europa Centrală și America de Sud. Acum, la vârsta de 50 de ani, Carl, trăiește într-o casă veche care are cheltuieli ce nu depășesc o mie de euro pe lună. Rebeder călătorește în mod activ prin lume și organizează seminare.
6.Miliardarul fără casă
Fondatorul societății de investiții „Berggruen Holdings” și proprietarul a două miliarde de dolari, de fapt, este un vagabond. După ce a împlinit vârsta de 45 de ani, miliardarul și-a dat seama că tot materialismul este perisabil. El a vândut toate imobilele de lux pe care le avea. În prezent, trăiește practic în hoteluri low-cost, călătorește foarte mult și uneori vine pe la birou.
7.Primarul orașului New York
Michael Bloomberg este o persoană foarte interesantă, chiar dacă este al 13-lea în lista celor mai bogați oameni din lume. Primarul orașului New York merge cu metroul și acest lucru nu îl face pentru a obține o apreciere din partea publicului, dar este propria poziție de viață a lui. La locul de muncă, primarul are mobilier de birou tipic, monitoare tradiționale, hârtie, grafice, mărunțișuri și, lângă tastatură, un borcan de unt de arahide.
8. Cel mai sărac președinte de țară
Jose Alberto Mujica Cordano este președintele Uruguay-ului, al cărui stil de viață are puține asemănări cu stilul de viață al persoanelor de așa rang. La 78 de ani, El Pepe (numele președintelui dat de localnici) donează în scopuri caritabile aproape tot salariul prezidențial, astfel este cel mai sărac (și cel mai generos), președinte din lume. Președintele câștigă 263 mii de peso Uruguay (160 000 lei) pe lună. În prezent, José Mujica își lasă doar 26,3 mii de peso (16000 lei) pe lună pentru a se întreține.
9.Miliardar fără miliard
Chuck Feeney este creatorul celebrului lanț de magazine Duty Free Shoppers. În ultimii 30 de ani, el a călătorit în întreaga lume, efectuând o operațiune ascunsă de investire a averii sale de 7,5 miliarde de dolari în scopuri caritabile. Bani pe care i-a căpătat prin vânzări de coniac, parfumuri și țigări. Fondul său de caritate „Philanthropies Atlantic” a investit 6,2 miliarde de dolari în educație, știință, sănătate, drepturi civile și în întreținerea azilurilor din întreaga lume. Puțini dintre contemporanii noștri au donat astfel de sume enorme în scopuri caritabile și nici unul dintre oamenii cu avere atât de mare nu au investit în caritate tot capitalul în timpul vieții lor. Până în 2020, Chuck Feeney vrea să-și cheltuiască tot capitalul pentru a ajuta pe cei nevoiași.
Sursa: adme.ru
Traducere de Vlad Țurcanu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!