Și aici, ca în pilda celui căzut între tâlhari, vedem că singurul care se comportă așa cum ar trebui e samarinean (este binecunoscută sila iudeilor față de samarineni). Acolo doar samarineanul îl ajută pe cel căzut între tâlhari, aici doar samarineanul cade înaintea Domnului ca să mulțumească pentru binele pe care i l-a făcut lui Dumnezeu. Deși cei din poporul ales erau convinși că Mesia va fi doar al lor și că vă stăpâni pământul supunându-i ca pe slugi pe celelalte popoare, ei nu par pregătiți să Îl accepte pe Iisus ca Domn și Dumnezeu. Se comportă de parcă tot binele li se cuvine.
Iisus subliniază că doar unul de alt neam s-a întors să mulțumească ca să evidențieze că nu un anumit statut ne mântuiește. Și noi credem de multe ori că doar datorită faptului că mergem la biserică (sau la o anumită biserică) ne îndreptățește să fim moștenitorii raiului. Mai ales că dacă citim cu atenție vedem că toți cei 10 leproși au avut credință. Fiindcă toți îl roagă pentru vindecare, iar când Iisus îi trimite să se arate preoților ei încă nu erau vindecați. Dar au avut credință și L-au ascultat. Evanghelia ne spune că s-au vindecat în timp ce se duceau să se prezinte preoților.
Vedem astfel că s-au rugat, convinși că Iisus îi poate vindeca, și au pornit la drum cu credință după porunca dată de El. Ce le-a lipsit atunci celorlalți? Recunoștința. Dar nu e doar atât. Iisus nu a spus doar că ceilalți 9 nu au venit să mulțumească, ci mai ales i-a spus celui de al zecelea: „Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.” Pe lângă bunăstarea trupească, acesta s-a și mântuit.
Exact în acest punct uităm și noi de Dumnezeu. Cerem binecuvântare, sănătate, spor, viață îndelungată; avem încredere că Domnul ni le dă, dar uităm să mulțumim. Ne comportăm ca și cum am avea vreun merit pentru toate cele bune din viața noastră. Însă această întâmplare din Evanghelie ne atrage atenția că nu doar trupul are nevoie de bunăstare. La nimic nu ne va folosi trupul nostru sănătos, dacă sufletul nu se va mântui.
