Cel mai înalt zgârie-nori din lemn va fi construit în Japonia. Ce va conține clădirea
Valoarea investiţiei se va ridica la 5,6 miliarde de dolari, aproximativ de două ori mai mult decât o construcție convențională de aceleași dimensiuni.
Construcţia de 350 de metri va fi rezistentă şi la desele cutremure ce au loc în regiune. Compania japoneză estimează că, până în 2041, la finalul proiectului, costurile vor mai scădea datorită avansului tehnologic, potrivit Digi24.
În ceea ce priveşte siguranţa la incendii, compania va folosi lemn stratificat, un material de construcţii tot mai folosit, care este rezistent la foc şi, spre deosebire de oţel, structura acestuia rămâne mai stabilă când este suspusă la temperaturi ridicate.
BBC precizează că acest concept nu este nou. De altfel, în Japonia a fost adoptată în urmă cu opt ani o lege care obligă companiile de construcţii să folosească lemn la instituţiile publice mai mici de trei etaje.
Aproximativ 8.000 de locuinţe vor fi în clădirea din lemn, care va mai avea copaci şi verdeaţă pe balcoane la fiecare nivel. Compania a precizat că, totuşi, în clădirea de 70 de etaje va intra şi 10% oţel, combinat cu 180.000 de metri cubi de lemn provenit din Japonia.
În lume mai sunt astfel de construcţii, deşi nu la fel de înalte precum cea propusă spre construire în Japonia. În Minneapolis se află o clădire de birouri de 18 etaje din lemn, iar în Vancouver este o clădire de apartamente pentru studenţi, înaltă de 53 de metri. Aceasta din urmă deţine şi recordul de cea mai înaltă clădire din lemn.
Clădirile din lemn, mai arată sursa citată, sunt mult mai prietenoase cu mediul, pentru că, în loc să elibereze carbon în atmosferă, îl înmagazinează. Potrivit unor studii, clădirile din beton şi oţel sunt responsabile de 8, respectiv 5% emisii de carbon.
Sursa: Capital.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!