Cel puţin cinci preşedinţi europeni nu vor participa la reuniunea de la Yalta, motivul fiind cazul Iuliei Timoşenko
"Preşedinţii Germaniei, Cehiei, Sloveniei, Austriei şi Italiei au anunţat că nu vor putea participa la această reuniune", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe, Oleg Voloşin, citat de agenţia Interfax-Ucraina.
El a adăugat că, foarte probabil, nici preşedintele Estoniei nu va mai participa la întâlnire.
Voloşin a adăugat că aceşti preşedinţi nu au acceptat invitaţia "din diverse motive", fără a da mai multe detalii.
Un număr de zece preşedinţi au confirmat deja că vor participa la această reuniune, care va avea loc pe 11 şi 12 mai la Yalta (sudul Ucrainei), şi că alţi patru şi-au dat un acord preliminar, a adăugat Voloşin.
Luni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui ceh, citat de publicaţia Lidove Noviny, a anunţat că Vaclav Klaus şi-a anulat o vizită în Ucraina, pentru reuniunea de la Yalta, din cauza problemelor în cazul Iuliei Timoşenko.
Aceeaşi publicaţie a anunţat şi faptul că preşedintele Austriei, Heinz Fischer, şi cel al Sloveniei, Danilo Turk, şi-au anulat de asemenea deplasarea în Yalta.
La rândul său, preşedintele german, Joachim Gauck, a refuzat recent o invitaţie oficială la această reuniune din Ucraina, în semn de protest faţă de refuzul Kievului de a îi permite Iuliei Timoşenko să meargă în Germania pentru a primi îngrijiri medicale.
Iulia Timoşenko este încarcerată din august 2011 şi a fost condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Aceasta a denunţat repetat o vendetă personală a preşedintelui Viktor Ianukovici, ales în 2010, pentru a se debarasa de principalul său adversar politic.
Timoşenko a intrat în greva foamei pe 20 aprilie, denunţând violenţele la care a fost supusă în închisoare şi represiunea politică din această ţară.
Uniunea Europeană a cerut Kievului să "prezinte urgent explicaţii" privind situaţia opozantei, după ce procesul acesteia a provocat în 2011 o criză fără precedent în raporturile dintre UE şi Ucraina.
via Mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!