Cel târziu LUNI vom afla cine este CANDIDATUL la funcţia de preşedinte
Deputatul liberal-democrat, Tudor Deliu, a fost ales preşedinte al comisiei, iar secretar – Valeriu Munteanu, deputat din fracţiunea Partidului Liberal.
„Comisia va recepţiona doar întregul set de acte solicitate. Regulamentul de lucru al comisiei şi mostrele actelor sunt publicate pe site-ul Parlamentului. Candidaţii sunt rugaţi să-şi extragă singuri modelele actelor”, a declarat Tudor Deliu.
Activitatea Comisiei începe de astăzi, 7 martie. Pe 9 şi 10 martie va activa de la ora 14.00 până la 17.00, iar luni, 12 martie, de la ora 08.00 până la 17.00. „În conformitate cu Legea privind alegerea preşedintelui, comisia recepţionează actele cu 3 zile înainte de alegerile propriu-zise, acestea fiind stabilite pe 16 martie. Luni este ultima zi de depunere a actelor, mai apoi comisia se va expune pe marginea înregistrării candidaţilor”, a declarat Tudor Deliu.
Până la finele zilei va fi remisă o scrisoare către ministrul sănătăţii pentru a reconfirma sau a forma o nouă comisie pentru controlul medical al candidaţilor.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!