Sănătate

Cele mai bune ceaiuri de toamnă

Cum să ne pregătim mai bine decât cu o cană de ceai caldă ce ne dă sănătate? Ceaiul este cea mai consumată bautură – după apă, fireşte – şi ne vine în întâmpinare cu o multitudine de soiuri şi arome – negru, verde, alb, din fructe, din frunze, cu arome de rom sau vanilie – dar care este cel mai bun pentru sănătatea noastră?

În primul rând, să aflăm de ce este sănătos ceaiul: există multe studii care au demonstrat de ceva timp proprietăţile anti-cancer pe care le au polifenolii antioxidanti conţinuţi. Unele dintre ele au sugerat că aceştia pot chiar reduce riscul cancerului de piele, esofagian sau gastric, dacă se consumă patru-şase cesti zilnic. Alte studii s-au referit la faptul că doar două cesti pe zi pot scădea riscul de cancer ovarian cu 46%! Mai putem aduce în discutie şi beneficiile ceaiului de a preveni cheagurile de sânge şi de a reduce nivelul de colesterol, cât şi avantajul ceaiului verde de a scădea rata decesului provocat de bolile de inimă.

Negru, verde, alb sau oolong?
Aceste soiuri de ceai derivă din frunzele unui copac cunoscut sub denumirea de Camellia sinensis. Aceste frunze conţin polifenoli şi cu cât sunt mai procesate, cu atât se închid mai mult la culoare, aşadar, ceaiul verde şi cel alb sunt cel mai puţin procesate ceaiuri.
Ceaiul este considerat o băutură dedicată meditaţiei. O ceaşcă de ceai aduce confort, relaxare, buna dispoziţie sau calmitate, atunci când este nevoie. Mai mult, cu timpul îţi schimbă starea de spirit şi starea de sănătate – în bine! Dar cu atâtea tipuri de ceai, pe care ar trebui să îl alegeţi?

BUN PENTRU PIELE: CEAI ALB
Ceaiul alb – cea mai neprocesată băutură din frunzele de ceai – are cel mai ridicat nivel de antioxidanţi şi ce ştim despre antioxidanţi? Că protejează ca o „barieră” împotriva radicalilor liberi ce atacă imediat pielea şi ţesuturile. Unii cercetători au descoperit că ceaiul alb conţine cantităţi mari de substanţe care au grijă de elastină şi de colagen – proteinele pielii responsabile de elasticitatea acesteia.

BUN PENTRU SLĂBIRE NATURALĂ: CEAIUL VERDE
Aflat printre cele mai bune produse naturale pentru slăbit rapid, ceaiul verde este consumat frecvent pentru scăderea colesterolului şi reducerea grăsimii corporale. Ai nevoie de cinci-şase ceşcuţe pe zi pentru a beneficia de efect. Motivul: aceste beneficii se pot datora catechinelor care accelerează metabolismul.

Timpul Suplimentul Femeia


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *