Cele mai ieftine destinaţii de vacanţă în funcţie de fiecare lună a anului 2017: când poţi călători cu bani puţini în Thailanda, Suedia sau Austria
O vorbă românească spune că „omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car“. Tot aşa, turiştii care vor să mergă în concediu cu un buget redus ar trebui să-şi planifice călătoria cât mai devreme. Ţineţi cont de perioada în care tarifele la cazare se ieftinesc, rezervaţi-vă din timp bilete de avion şi bucuraţi-vă de vacanţa dorită. Portalul msn.com a realizat lista destinaţiilor de vacanţă ce pot fi vizitate în anumite luni din an la preţuri scăzute:
Ianuarie: Emiratele Arabe Unite
Petrece luna ianuarie în Emiratele Arabe Unite, un stat bogat mai ales din punct de vedere arhitectural. Pentru a vizita această destinaţie, luna ianuarie este cea mai potrivită dacă vă gândiţi la bani.
Februarie: Thailanda
Thailanda oferă plaje frumoase, peisaje montane şi fenomene naturale mistice, având statutul de una dintre cele mai ieftine destinaţii de vacanţă. Cele mai bune oferte de cazare se găsesc în luna februarie.
Martie: Singapore
Dacă îţi doreşti să organizezi o călătorie pe distanţe lungi, următoarea destinaţie pe care o alegi ar trebui să fie Singapore, un loc al contrastelor puternice şi uimitoare. Cele mai bune oferte la cazare le puteţi găsi în luna martie.
Aprilie: Suedia
Suedia este bogată în păduri, lacuri şi văi, devenind un magnet pentru turiştii care iubesc natura. Aprilie este luna în care poate fi observată încheierea unei ierni scandinave şi venirea unui anotimp superb, cu temperaturi suportabile. Tot în această perioadă devin „suportabile“ şi preţurile la cazare şi bilete de avion.
Mai: Republica Cehă
Dacă vreţi să vizitaţi Republica Cehă, luna mai este cel mai bun moment pentru a profita la maxim de tarifele aeriene reduse şi oferte bune la cazare.
Iunie: Austria
Austria este destinaţia perfectă pentru iubitorii de activităţi în aer liber. Fie că este vorba de ciclism, schi sau căţărări, această ţară le are pe toate. O excursie în luna iunie te ajută să beneficiezi de toate resursele naturale minunate ale acestei frumoase ţări, la preţuri accesibile.
Iulie: Danemarca
Danemarca este o destinaţie magnifică ce aşteaptă să fie descoperită în luna iulie. O plimbare de-a lungul plajelor sale vă va rămâne mult timp întipărintă în minte. Dacă doriţi să scădeţi şi mai mult bugetul călătoriei, puteţi încerca rezervarea biletelor de avion mai devreme.
August: Irlanda
Irlanda are oraşe vibrante, o cultură bogată şi peisaje naturale impresionante. Dacă vrei să îţi alegi această destinaţie pentru vacanţa anului 2017, programează-ţi călătoria în luna august.
Septembrie: Croaţia
Amplasată pe apele turcoaz ale Mării Adriatice, nu există o destinaţie mai potrivită pentru o baie tropicală în Europa decât Croaţia. Luna septembrie este combinaţia perfectă între vremea caldă şi preţurile accesibile.
Octombrie: Portugalia
Portugalia oferă un fermecător cer senin pe tot parcursul anului. Nu este deloc surprinzător faptul că numărul turiştilor este în creştere continuă. Cumpără-ţi bilete de avion încă de pe acum şi stabileşte-ţi câteva zile de vacanţă în luna octombrie.
Noiembrie: Africa de Sud
Africa de Sud este o destinaţie cu adevărat unică. Atunci când soarele de vară începe să scadă în intensitate în luna noiembrie, turiştii încep să se îndrepte spre zonele ce oferă imagini ce-ţi taie răsuflarea. Cape Town a fost recent numită cea mai ieftină destinaţie, luna noiembrie fiind cel mai bun moment pentru a ajunge în această destinaţie.
Decembrie: Vietnam
Decembrie este luna perfectă pentru a vizita Vietnamul. Tarifele transportului aerian scad, ploile încep să dispară din peisaj, la fel şi căldura înăbuşitoare. Rezervă-ţi din timp bilet şi prinde zborul spre Paradis!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!