Internațional

Celebrul disident polonez consideră că actualul guvern de la Varșovia îl care ca model pe ”psihopatul” de Putin

Marți, celebrul disident şi jurnalist polonez Adam Michnik a avertizat că guvernul ţării sale are ca model de stat pe cel promovat de ”psihopatul” Vladimir Putin, în pofida faptului că şi-a menţinut oficial sprijinul pentru Ucraina după invazia rusă, relatează EFE și Agerpres.

Şi chiar dacă se opune războiului, guvernul polonez ”putinizează” ţara, a denunţat Michnik în cadrul unei conferinţe de presă în oraşul spaniol Oviedo (nord), unde vineri va primi Premiul ”Prinţesa de Asturias” pentru comunicare şi ştiinţe umaniste pentru 2022.

Acest premiu prestigios i-a fost acordat eminentului intelectual polonez pentru meritul de a fi ”un simbol al libertăţii de exprimare şi al umanismului, precum şi un exemplu etic de rezistenţă în faţa ameninţărilor autoritare„.

Deriva politică a ţării sale este ”foarte periculoasă”, în pofida faptului că ”vorbeşte pe o singură voce” în problema respingerii agresiunii ruse, consideră Michnik, fondatorul şi directorul celei mai importante publicaţii din Polonia Gazeta Wyborcza. „Este un paradox, ei sunt putinişti anti-Putin”, a exclamat el, referindu-se la actualii guvernanţi conservatori de la Varşovia.

În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, fostul disident polonez (1968-1989) consideră că acesta este un ”conflict în care se joacă viitorul Europei”. „Putin acţionează în logica utilizată la vremea sa de Hitler”, spune el.

Atunci, politica împăciuitoare a democraţiilor occidentale faţă de Germania a dus la cel de-al Doilea Război Mondial , întrucât nu au putut ”să spună un ferm ”nu” lui Hitler şi politicii sale expansioniste”, subliniază Michnik. Este ceea ce se se întâmplă, în opinia sa, şi în cazul conflictului din Ucraina, altfel, Putin ar putea continua ”să jefuiască şi să violeze, şi atâta timp cât o poate face lumea nu va fi un loc sigur”, scrie sursele citate..

Adam Michnik l-a catalogat pe Putin ca pe un ”psihopat iraţional”, de la care poţi să te aştepţi la ”ceea ce este mai rău” atât în ţară, cât şi străinătate.

De asemenea, Michnik a menţionat că, în pofida faptului că este o ţară la fel de polarizată ca SUA, în Polonia există un consens general când vine vorba de a judeca agresiunea ”Rusiei imperialiste a lui Putin” împotriva statului suveran Ucraina, odată cu care au fost încălcate toate regulile şi a fost declarat război ”adevărului şi libertăţii”.

Astfel, în acest mod, a avertizat el, Rusia a pornit pe calea totalitarismului. Puterea rusă ”a pus căluş” opiniei publice prin împiedicarea jurnalismului liber şi independent, o activitate ce este ”întotdeauna în pericol” şi care, a subliniat el, nu există nici în China şi practic a dispărut în ţări precum Ungaria, notează EFE.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *