Internațional

Centrala din Zaporojie: Discuție telefonică între Macron și Zelenski

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron a purtat marţi, 16 august, o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la situaţia creată în jurul centralei nucleare din Zaporojie din sudul Ucrainei, aflată sub controlul ocupanților ruși şi ţintă a unor lovituri repetate în ultimul timp, potrivit France Presse cu referire la Agerpres.

Discuţia telefonică a avut loc ”în cursul dimineţii” şi a ”durat o oră şi 20 de minute”, a indicat Palatul Elysee, care urmează să comunice mai târziu în cursul zilei conţinutul acestei convorbiri.

Centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din UE, a fost preluată sub controlul rușilor la începutul invaziei declanşate de Rusia în Ucraina la 24 februarie.

De la sfârşitul lunii iulie, mai multe lovituri, de care cele două tabere se acuză reciproc, au vizat centrala, provocând temeri cu privire la o posibilă catastrofă nucleară, situaţia de la centrala din Zaporojie constituind principalul subiect de pe agenda reuniunii Consiliului de Securitate al ONU de săptămâna trecută.

O eventuală ”catastrofă” la centrala din Zaporojie ar pune în pericol întreaga Europă, a avertizat luni președintele ucrainean Volodimir Zelenski, acuzând armata rusă de ”bombardarea oraşelor şi a comunităţilor din împrejurimile” centralei.

Ultima convorbire telefonică dintre cei doi lideri datează din 1 august.

Emmanuel Macron, care se află în vacanţă din 29 iulie în Fortul Brégançon, o fortăreaţă medievală situată pe o insulă de lângă Riviera Franceză (teritoriul municipiului Bormes-les-Mimosas /Var/), salutase atunci deblocarea transportului de cereale din sudul Ucrainei pe mare, blocat din cauza războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *