Cercetători ştiinţifici dau năvală în Uniunea Scriitorilor din Moldova
Dintre cei 30 de noi membri aleşi, 12 sunt cercetători ştiinţifici în cadrul institutelor Academiei de Ştiinţe a Moldovei, universităţilor din R. Moldova şi de peste hotare, precum România, Ucraina (Cernăuţi), Franţa.
Aceşti cercetători pasionaţi de poezie, proză, publicistică, critică şi istorie literară, critică de teatru şi cinema, scenaristică, sunt (în ordinea în care au fost votaţi): Ilie Luceac, Maria Hâncu, Vlad Pâslaru, Vlad Caraman, Viorica-Ela Caraman, Ştefan Sofronovici, Igor Ursenco, Veronica Postolache, Vitalie Răileanu, Nina Corcinschi, Valentin Guţu, Angelina Roşca.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului media al AŞM, votul de marţi constituie o dovadă în plus că Uniunea Scriitorilor din Moldova are o viziune modernă asupra dezvoltării procesului literar-artistic, proces care se intersectează tot mai mult cu descoperirile sau idealurile ştiinţifice (tehnologiile viitorului care par astăzi imposibile, utopice), completându-se într-un mod fericit.
De titlul de membru al Uniunii Scriitorilor de la Chişinău s-au învrednicit, de asemenea, o seamă de tineri scriitori, care s-au afirmat deja atât în spaţiul general românesc, cât şi în străinătate (dramaturgie, proză, poezie, publicistică), precum: Nicoleta Esinencu, Nicolae Fabian, Pavel Păduraru, Zina Izbaş, Marin Gherman (Cernăuţi), Dumitru Soltan (Canada).
Mâine, în incinta Uniunii Scriitorilor din Moldova, va avea loc conferinţa tinerilor scriitori. Cu un cuvânt de salut se va adresa către cei prezenţi preşedintele USM, acad. Mihai Cimpoi. Vor lua cuvântul scriitori, directori de reviste şi conducători de cenacluri literare, după care delegaţii vor avea ateliere de creaţie şi master clas pe diverse secţiuni: poezie, proză, critică literară, dramaturgie şi umor. În cadrul evenimentului, celor 30 de oameni de creaţie le vor vi înmânate carnetele de membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.