Timpul satiric

Cereri la guvern. Oamenii mai vor un miting!

Oamenii solicită să mai fie organizat un miting, dar de data asta în Piața Centrală a Chișinăului. „Toată ziua am stat în fața tribunei, am fluturat drapelul și apoi ne-au urcat în autocare. Am fi dorit să tragem o fugă până la piață să vedem cât costă una-alta”, scriu câțiva cetățeni într-o scrisoare. „Este pur și simplu inadmisibil, să vii în capitala țării și să nu treci pe la Piața Centrală ca să cumperi un kilogram de poamă. Atunci pentru ce să mai vii la Chișinău?”, se revoltă alt cetățean.

Autoritățile centrale nu au răspuns solicitărilor, însă un reprezentant al guvernului a dat de înțeles, că toți cei care au venit la miting au luat o decizie asumată, pragmatică și responsabilă de a veni numai în PMAN, iar bani pentru deplasarea în Piața Centrală nu erau prevăzuți.

Moș Ion Roată

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *