Cetățenii pentru viză
Problema se poate analiza din două unghiuri diferite: în primul rând există mai mulți români care își denigrează țara fără ca Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie să le retragă cetățenia, în al doilea rând femeia respectivă, ca urmașă a unor oameni deposedați abuziv de cetățenia română, are drepturi egale cu ceilalți. Extrapolând am putea spune că dacă am chef să îmi dărâm casa, nimeni nu mă poate opri. Toți cetățenii moldoveni care au avut bunici români și care nu au renunțat de bună voie la cetățenie au dreptul să o ceară înapoi. Ca om egal în drepturi cu oricare alt cetățean al României, poate fi la fel de nemulțumit de țara lui ca toți ceilalți.
Pe de altă parte salut atitudinea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Pentru că nu e frumos să scuipi în blidul din care mănânci. Sunt convinsă că există numeroși moldoveni (chiar și ruși) care au cerut cetățenia română din același motiv. Doar că tăcerea e ca mierea și nu au sărit să se laude că au visat „doar" să devină „mobili". Am mai văzut eu mulți intelectuali crescuți și învățați peste Prut, cu banii statului român, dar care ajunși pe lângă o umbră mai deasă (din Chișinău sau Moscova) au aruncat cu lături în ograda românilor. Deși dacă învățăm de la câini aflăm că nu e bine să mușcăm mâna care ne hrănește.
Ce să mai spun? Fiecare își poartă propria măsură a bunului simț. Tovarășa socialistă s-a cam făcut de rușine, însă noi știm că nu de mult toți socialiștii s-au cărat cu pașapoarte biometrice în Europa ca să protesteze în buricul târgului. Ea nu a făcut nimic diferit. A demonstrat că e bine școlită de echipa lui Dodon: pentru ei Europa e bună, cetățenia română nu strică, pașapoartele biometrice sunt utile, câștigurile se numără în euro. Însă nouă ne toarnă gogoși pe urechi. Pentru noi e bună Rusia, sărăcia și concertele lor de doi lei cu care speră să ne cumpere voturile.
De ce să ne luăm de Irina? Să iasă în față socialistul care și-a făcut concediile în Rusia și care și-au trimis copiii la studii în Moscova. Cum e turcul așa e și pistolul! Cine să își fi imaginat altceva? Dacă doamna tăcea din gură nu se mai făcea de râs. Cică ăsta caracter: nu voiam să fiu cetățean român, ci să fiu mobilă – adică nu am principii, sunt doar un oportunist care încearcă acum să exploateze drepturile pierdute ale bunicilor. Coloană vertebrală ioc! Bravo, dom’ Dodon, cu așa oameni sigur că doar spre răsărit vă puteți orienta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!