Cetăţenii români din Moldova vor putea vota prin corespondenţă
Aceasta pentru că Legea electorală a României a fost modificată. Totodată, alegătorii se vor putea înscrie într-un Registru electoral în baza căruia s-ar putea crea secţii de votare în localitatea unde domiciliază dacă sunt cel puţin 100 de înscrişi. Modificările la cadrul electoral au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă la IPN de senatorul Partidului Naţional Liberal, Viorel Badea.
Potrivit senatorului, cetăţenii care nu se vor înregistra în Registrul electoral nu vor avea posibilitatea să voteze la o secţie nou-înfiinţată în localitatea în care domiciliază. „În momentul în care s-a înscris în Registrul electoral există două opţiuni – să se înscrie la una dintre secţiile care urmează să se fie creată pe teritoriul localităţii în care domiciliezi. Aceasta se poate întâmpla dacă sunt cel puţin 100 de înscrişi. A doua opţiune este să voteze prin corespondenţă”, a declarat Viorel Badea.
Senatorul a menţionat că dacă cetăţeanul îşi manifestă opţiunea de a vota prin corespondenţă, i se trimite acasă un plic în care se găsesc documentele pe care va putea să-şi exprime opţiunea de vot. „Acestea sunt principalele modificări la Legea electorală care vor avea ca obiect şi pe cetăţenii români din Republica Moldova”, a afirmat Viorel Badea.
Totodată, senatorul a menţionat că persoanele care nu se vor înregistra în Registrul electoral, vor avea posibilitatea să-şi exprime votul doar la Ambasada sau Consulatele României din Republica Moldova.
Persoanele care vor dori să voteze prin corespondenţă se vor putea înscrie în Registrul electoral în perioada aprilie-iunie. Cei care vor vrea să voteze la secţiile de votare înfiinţate pe teritoriul localităţii de reşedinţă, vor putea să se înscrie în Registru începând cu luna aprilie până în octombrie.
Doritorii de a se înscrie în Registrul electoral vor putea descărca cererea de pe site-ul www.roaep.ro.
Modificarea Legii electorală din România ce ţine de noile modalităţi de vot a fost adoptată în luna iunie anul trecut.
Sursa: IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!