Cetățenii străini NU călătoresc în România pentru turism
Numărul de "turişti" nerezidenţi cazaţi în hoteluri şi pensiuni turistice a fost de 309.000 în primul trimestru, iar totalul cheltuielilor acestora au depăşit 876 de milioane de lei. De câte ori au ocazia, cei care conduc turismul în România anunţă aceste cifre ca pe nişte realizări, deşi cea mai mare parte a "turiştilor" sunt oameni de afaceri, care nu au nicio legătură cu turismul.
Datele transmise luni de INS arată că principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (69,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 77,1% din total.
Cel de al doilea motiv pentru care au venit străinii în România au fost călătoriile în scop particular (30,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 22,9% din total.
Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (80,2% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au fost utilizate de 12,3% din numărul total de turişti, urmate de autocare şi autobuze cu 5,6%, alte mijloace ( tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1,9%.
Datele Eurostat arată că deşi numărul de nopţi petrecute de turiştii străini în structurile de cazare din România a crescut anul trecut cu 5,1% turismul românesc este în continuare cu mult în urma statelor vecine, mai puţin de una din cinci înnoptări revenind vizitatorilor din afara ţării. Turiştii străini au petrecut anul trecut în România 3,5 milioane de nopţi, printre cele mai scăzute niveluri din UE, de peste patru ori sub rezultatele Ungariei sau Bulgariei.
sursa: romanialibera.ro