Atitudini

Chanson Dodon sau cât de proşti îi crede „vrăjitorul” Dodon pe ruşi

Dacă datele ziarului despre tiraj sunt adevărate, înseamnă că o bună parte din voi l-aţi văzut, căci e tipărit în 146.000 de exemplare.

Lângă titlu era, desigur, şi o poză cu Dodon, pe care se părea că îl cam strângea cravata. Ziarul avea patru pagini, dintre care două cu publicitate la firme care se ocupă cu „evroremontul”, două texte publicitare despre vrăjitoare (ghicitoarea Silvia şi clarvăzătoarea Albina) şi două pagini cu articolul amintit, în care Dodon era aşa de elogiat, că l-ar fi invidiat chiar şi tătuca Stalin. La modul în care s-a scris despre dom’ Dodon, titlul mai adecvat ar fi fost Dodon – şansa noastră. Oricum, s-ar putea ca titlul acesta să fie de rezervă şi să fie scos la momentul „potrivit”.

Articolul clar electoral, scris la fel de elogios ca şi celelalte „articole” din ziar, adică despre vrăjitoare, la început descrie cum Alianţa, împreună cu PCRM, (care reiese din articol că s-a cam vândut dreptei) nici mai mult, nici mai puţin – vor să distrugă Moldova. Vă daţi seama că unioniştii şi proromânii, chiar şi liberalii sunt văzuţi la fel ca fasciştii. Cred că ghiciţi concluzia articolului – doar „vrăjitorul” dom’ Dodon ne poate scoate din rahat! Doar dom’ Dodon ne poate scăpa de români, unionişti, chiar şi de liberali! Doar dom’ Dodon ar putea băga la şcoală Istoria Moldovei şi ar face rusa limbă de stat! Articolul nu spune doar asta, dar oricum se subînţelege cumva: dom’ Dodon o să vă împuşte pe toţi, javrelor! Dar de ce s-ar spune asta în text, când prietena cea bună a lui dom’ Dodon a spus deja asta?

Articolul electoral al lui dom’ Dodon instigă la ură interetnică, adică instigă ruşii la ura împotriva românilor, iar noi, românii, populaţia majoritară a acestei ţări – suntem văzuţi ca duşmani. Asta m-a făcut să mă întreb: oare cât de înapoiaţi şi de proşti îi crede pe ruşi dom’ Dodon? Cred că foarte înapoiaţi şi foarte proşti. Altfel nu ar da bani (mulţi, bănuiesc) ca jumătate dintr-un ziar publicitar să-l slăvească şi să instige la ură, de parcă am fi în perioada stalinistă.

Dacă va continua aşa cum a început, parcă văd un nou slogan electoral al lui dom’ Dodon: „Votaţi-mă şi o să vă împuşc pe toţi, animalelor!”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *