Externe

Charlie Hebdo scoate un număr special într-un tiraj de un milion de exemplare

Acest număr dublu – 32 de pagini, în loc de 16 – vândut la prețul obișnuit de trei euro va include un caiet cu desene ale celor dispăruți – Charb, Honore, Cabu, Wolinski, Tignous, desenatorii asasinați la 7 ianuarie de către doi jihadisti-, precum și ale desenatorilor actuali și mesaje de susținere din partea unor personalități.Pentru acest număr, săptămânalul satiric a primit o comandă importantă din anumite țări ca Germania, unde difuzorii doresc să primeasca 50.000 de exemplare.

În prezent, publicația se vinde la aproximativ 100.000 de exemplare la chioșc, dintre care 10.000 la internațional, cărora li se adaugă 183.000 de abonamente.

La o săptămână dupa atentat, soldat cu 12 morți la Charlie Hebdo, jurnalul satiric a publicat o "ediție a supraviețuitorilor", având pe prima pagina un desen al profetului Mahomed sub titlul "Totul este iertat", care s-a vândut în 7,5 milioane de exemplare în Franța și în lume.

Ulterior, jurnalul și-a reluat ritmul săptămânal de miercuri, iar vânzările la chioșc au revenit treptat la un nivel mai normal, coborând de la o medie de 750.000 în luna iunie la 300.000 în septembrie. In prezent, vânzările s-au stabilizat în jur de 100.000 de exemplare, potrivit directorului financiar, Eric Portheault.

Inainte de atentat, Charlie Hebdo, care se confruntă cu mari probleme financiare, vindea circa 30.000 de exemplare săptămânal.

sursa: hotnews.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *