Cheesecake cu zmeură, cea mai simplă reţetă
Ingrediente blat:
800 g brânză dulce de vaci proaspătă
3 ouă
4 linguri de smântână
4, 5 linguri de fulgi de cocos
4, 5 linguri de zahăr
25 g unt
Câteva seminţe de cardamom sau vanilie (opţional)
50 g zmeură (proaspătă sau congelată dar mărunţită)
2 linguri de griş
Ingrediente sos de zmeură:
O mână de zmeură congelată sau proaspătă
1 lingură de miere
Mod de preparare blat:
Într-un vas, se mixează manual brânză de vaci, cu smântâna, ouăle, zahărul, untul, cocosul, grişul şi fructele mărunţite. Mixul trebuie să fie consisent. Mai puteţi adăuga fulgi de cocos dacă vi se pare că nu este suficientă consistenţa. De asemenea, dacă nu vi se pare suficient de dulce. Se pune într-o tavă sau cratiţă pe hârtie de copt şi se lasă la foc mic circa 45 de minute, o oră. În funcţie de cuptor este procesul de coacere. Verificaţi ca la orice prăjitură cu o scobitoare. După ce s-a răcit, se lasă la frigider.
Mod de preparare sos:
Fructele şi mierea se mixează cu un robot sau manual, iar sosul obţinut se pune peste cheesecake.
Poftă bună!