Sport

Chelsea nu respectă fair-play-ul financiar adoptat de UEFA

"Chelsea susţine fair-play-ul financiar, însă dimineaţa anunţă pierderi de 70 de milioane de lire sterline şi seara cumpără jucători cu 75 de milioane. Unde este logica? Greu de aflat", a declarat Wenger.

Chelsea a anunţat, luni, pierderi de 83 de milioane de euro pentru sezonul 2009-2010. În seara zilei de luni, clubul l-a achiziţionat pe atacantul spaniol Fernando Torres de la Liverpool pentru 58 de milioane de euro şi pe fundaşul brazilian David Luiz de la Benfica pentru circa 25 de milioane de euro, chiar înaintea închiderii perioadei de mercato.

"Oficial, ei au votat pentru fair-play financiar, aşa că ei pot explica mai bine de ce au făcut ce au făcut", a adăugat Wenger.

Comitetul Executiv al UEFA a adoptat la 27 mai 2010 principiul fair-play-ului financiar, potrivit căruia un club nu poate cheltui mai mult decât câştigă, pentru a putea participa în competiţiile europene. Acesta va intra în vigoare în mod progresiv şi primele sancţiuni vor putea fi aplicate începând din sezonul 2014-2015.

"Pentru puţin timp, Abramovici (patronul grupării Chelsea) s-a aflat în «ţara nimănui» unde nimeni nu ştia dacă voia să continue să investească. Însă lucrurile s-au schimbat. El a decis să pună din nou banii la bătaie şi cred că va avea un anumit avantaj în vară. El investeşte din nou pe deplin", a declarat Wenger.

Sursa: Timpul.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *