Chiar dacă Rusia se opune, cinci țări insistă să fie înființat un tribunal independent în cazul prăbușirii avionului în Ucraina
Rusia și-a exercitat dreptul de veto miercuri în Consiliul de Securitate al ONU, blocând o rezoluție care ar fi creat un tribunal special pentru a-i judeca pe cei responsabili de prăbușirea zborului de pasageri MH17 Malaysia Airlines doborât în iulie 2014 în estul Ucrainei, scrie presa occidentală.
Unsprezece țări dintre cei 15 membri ai Consiliului au votat pentru rezoluția propusă de Malaezia, Australia, Olanda, Belgia și Ucraina, în timp ce trei s-au abținut: China, Venezuela și Angola. Înaintea votului, cele 15 țări membre au ținut un minut de reculegere în memoria celor 298 de victime ale prăbușirii Boeing-ului malaezian, în majoritate olandeze.
Ministrul malaezian al Transporturilor Liow Tiong Lai a declarat în fața Consiliului după acest vot că trimite un ”mesaj periculos de impunitate autorilor acestei crime oribile”.
Tribunalul Internațional sprijinit de cele cinci țări, ar fi o opțiune”, spune un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe. ”O altă opțiune, este o instanță creată de Adunarea generală a ONU”, a mai adăugat acesta.
Reamintim că, zborul MH17 a fost doborât în iulie 2014, cu 298 de pasageri la bord, două treimi dintre ei olandezi. Avionul s-a prăbușit în teritoriul ucrainean controlat de separatiștii proruși.
Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Samantha Power, a declarat Consiliului că ”niciun veto nu va sta în calea investigării acestei crime atroce, pentru a fi judecată”.
Ucraina și țările occidentale îi acuză pe rebelii din estul Ucrainei de doborârea avionului cu o rachetă de fabricație rusească. Dar Moscova a respins acuzațiile că a furnizat rebelilor sisteme de rachete anti-aeriene SA-11 Buk.
Rusia a propus propriul proiect rival de rezoluție, care acordă un rol mai mare ONU într-o anchetă asupra a ceea ce a provocat doborârea avionului, dar fără înființarea unui tribunal.
sursa: uk.reuters.com