China a lansat o anchetă asupra importurilor de vinuri europene
„Guvernul chinez a lansat o procedură antidumping şi anti-subvenţionare vizând vinurile provenind din Uniunea Europeană”, a precizat, într-un comunicat, Ministerul chinez al Comerţului. Anterior, agenţia de presă oficială Xinhua a prevenit că taxele „punitive” anunţate de UE ar putea fi urmate de represalii comerciale.
Comisia Europeană a anunţat, ieri, instaurarea de taxe provizorii pe panourile solare chinezeşti, în pofida reticenţelor mai multor state ale Uniunii Europene şi a temerilor de represalii comerciale din partea Beijingului, care a adoptat în trecut măsuri vizând produse europene în replică la decizii europene privind anchetarea sau taxarea unor societăţi sau produse chineze.
Executivul european a optat pentru măsuri progresive: astfel, începând cu 6 iunie, taxele vor fi de 11,8%, urmând să ajungă peste două luni la 47,6%, în medie, în cazul în care Comisia nu ajunge la un acord cu Beijingul.
Valoarea totală a exporturilor de vinuri şi produse spirtoase europene spre China depăşeşte 1 miliard de euro.
Timpul.md (A.G.) via Moldpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!