Internațional

China amenință SUA: Vor trebui să îşi asume toate consecințele

Miercuri, China şi-a declarat opoziţia fermă faţă de o potenţială vizită în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, democrata Nancy Pelosi, şi a avertizat că Washingtonul ar trebui să îşi asume „toate consecinţele”. Între timp, la Washington, oficiali din administrația Biden încearcă să o convingă pe Pelosi de riscurile unei astfel de vizite, scrie CNN.

Oficialii administrației și-au împărtășit îngrijorările nu numai cu privire la securitatea lui Pelosi în timpul călătoriei, ci și îngrijorările cu privire la modul în care China ar putea răspunde la o vizită atât de importantă.

„Dacă Statele Unite persistă” cu această vizită vor trebui „să îşi asume toate consecinţele”, a afirmat în faţa presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian, informează AFP, potrivit Agerpres.

Beijingul se opune oricărui contact între alte ţări şi Taiwan, considerând insula ca fiind una din provinciile sale istorice, chiar dacă nu o controlează.

Nancy Pelosi, şefa Camerei Reprezentanţilor şi, în această calitate, unul din personajele cu cel mai înalt rang în statul american, a refuzat să le spună jurnaliştilor joia trecută dacă va face această vizită, prevăzută, conform unor media, în august, dar care nu întruneşte unanimitate în rândul guvernului de la Washington.

De asemenea, ea ar fi politicianul american cu cel mai înalt rang constituţional care s-ar deplasa în Taiwan de decenii.

SUA, la fel ca imensa majoritate a statelor lumii, nu recunosc oficial Taiwanul.

Însă, Washingtonul susţine puternic insula, căreia îi scoate în evidenţă statutul „democratic”, şi este cel mai important partener şi furnizor de arme pentru Taipei.

Văzând în aceasta o atingere adusă suveranităţii sale, China şi-a sporit presiunea asupra Taipeiului în ultimii ani, inclusiv prin incursiuni în zona de apărare aeriană a Taiwanului


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *