Economie

China testează LIBERALIZAREA ECONOMIEI

Scopul declarat de Beijing ar fi restructurarea economiei chineze cu ajutorul acestui experiment, în așa fel încât să facă față noilor tendințe ale economiei mondiale.

Așadar, această nouă zonă liberă a adus în prim-plan discuțiile cu privire la restructurarea economiei Chinei și la capacitatea ei de adaptare la schimbările momentului ce se derulează cu o rapiditate aproape „neomenească”.

Spațiul economic Shanghai reprezintă astfel o portiță pentru investițiile străine. Investiții care, de exemplu, nu sunt permise atât de ușor în economia chineză. O zonă în care dobânzile pot fluctua liber pe piață. Pentru ca toate să decurgă eficient, oficialii chinezi își doresc un sistem birocratic permisiv.

Practic, China dezvoltă principiul zonelor libere lansat prima dată în anii’80, când se deschidea prima Zonă Specială Economică – Shenzhen, în apropiere de Hong Kong. Zona a permis investițiile străine, în special cele în industria prelucrătoare care ulterior au beneficiat de avantajul unei forțe de muncă ieftină.

Se vorbea atunci de o mișcare istorică în economia Chinei, de deschidere și de liberalizare, realizată de reformatorul Deng Xiaoping.
În anul de grație 2013, reformator este actualul premier, Li Keqiang, susținătorul numărul unu al noii zone, care spunea la reuniunea Consiliului de Stat că: „Se va acorda prioritate facilitării accesului la investiții și unei mai mari deschideri în comerțul cu servicii. Am adoptat de asemenea măsuri pentru facilitarea comerțului exterior și pentru promovarea creșterii constante a importului și exportului”.
Autoritățile de la Beijing au lansat zona ca un laborator pentru transformările majore din sectorul financiar al țării: „Zona trebuie să funcționeze ca un câmp de testare pentru reforme și o economie deschisă, această experiență poate fi duplicată și promovată la nivel național ulterior”, a declarat Consiliul de Stat.

Lipsesc totuși detaliile concrete privind reglementarea zonei, detalii care nu vor fi enunțate din start, ci vor fi inserate treptat, timp de 3 ani cât durează perioada de implementare.

Care sunt avantajele zonei libere Shanghai?

Prima întrebare și cea mai firească a economiștilor, analiștilor, a întreprinderilor din China și din întreaga lume este: „Care sunt avantajele zonei libere Shanghai?”, acest lucru fiind cu atât mai important cu cât zona economică își propune să deservească atât companiile chineze, cât și pe cele străine.

În primul rând, există o „lista negativă”, ceea ce presupune că vor fi impuse restricții pentru anumite sectoare de activitate, investițiile în anumite industrii fiind interzise. Această abordare aduce, în schimb, mai multă transparență și mai puțină birocrație, făcând ca afacerile permise să se desfășoare într-un mediu onest.

Un alt aspect important de analizat este admiterea unui sistem financiar mai deschis, care ar putea include o convertibilitate flexibilă a yuanilor și rate ale dobânzilor care pot fluctua liber pe piață. Aici poate apărea o discuție foarte complicată și complexă despre o astfel de evoluție a sistemului financiar și posibilitatea ca aceasta să se extindă în restul Chinei.

Oricum, consecințele acestei flexibilizări și liberalizări, efectuată chiar și cu titlul de experiment vor fi majore, atât pentru economia Chinei, cât și pentru economia mondială.

Ce înseamnă noua zonă liberă pentru economia chineză?

Văzute ca experimente strategice locale în orașe importante, aceste zone libere nu servesc doar ca semnale economice, ci au o încărcătură mai consistentă. Ele oferă o viziune asupra modificărilor ce vor apărea.

De asemenea, evoluția acestui proiect are o semnificație aparte. Succesul lui poate impune un nou trend și o nouă evoluție în economia globală, în timp ce, eșecul său poate produce blocarea actualului status quo al economiei, dar mai ales al filosofiei Chinei despre economie pentru mult timp de aici înainte. Pentru că totul se desfășoară urmând cu strictețe principiile confucianiste. Încercări mici, treptate, fără un impact major asupra întregului. Dacă funcționează, se merge mai departe. Dacă nu, se reintră în carapace. Or, intrarea în carapace ar însemna rigidizarea sistemului chinez atât economic, cât și social. Nu i-ar mai permite o evoluție firească. Această dimensiune are cu siguranță implicații globale.

Este așteptat și Congresul Partidului Popular Chinez din noiembrie, Congres care va conține cu siguranță pe agendă și măsuri economice importante.

Revenind la zona „free trade Shanghai”, băncile străine vor putea, de asemenea, să penetreze spațiul economic liber, astfel că finanțarea transfrontalieră ar reduce costurile de finanțare ale firmelor chineze. Ar expune băncile locale la concurență străina și, în schimb, le-ar oferi o piață de desfacere pentru găsirea de noi clienți externi.

Instrumentele-cheie pentru restructurarea economiei chinezești și pentru plasarea pe calea creșterii sustenabile sunt considerate a fi convertibilitatea yuanului și ratele liberalizate ale dobânzilor.

Drept urmare, Shanghai este apreciat ca un viitor lider financiar din Asia (fără a avea capacitatea de a depăși Hong Kong), care va crește considerabil influența Chinei în economia globală și va restructura harta economică asiatică.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *