Actualitate

Chinezii pun stăpânire pe Siberia. Rusia contraatacă

Este important să nu lăsăm să ia naştere fenomene negative, de ex. formarea de enclave compuse din cetăţenii altor ţări" pe teritoriul Rusiei – a spus Medvedev la şedinţa guvernului în timpul dezbaterii mai ample despre migraţie.

Aceasta este cea mai dură declaraţie de până acum a lui Medvedev pe tema numărului tot mai mare de chinezi în teritoriile Rusiei" – scrie Reuters. Ea arată temerile Kremlinului că afluenţa imigranţilor din China pe aceste teritorii va face în cele din urmă ca Rusia să piardă controlul asupra lor.
 
"Din păcate locuiesc acolo puţini ruşi şi rămâne în vigoare sarcina protejării Orientului Îndepărtat al nostru în faţa expansiunii statelor vecine", a subliniat premierul rus.

Rusia bogată în materii prime este cea mai mare ţară din lume, dar nu şi cea mai populată – numărul ruşilor scade sistematic de câţiva ani, în prezent ridicându-se la 143 milioane. Or, China are cei mai mulţi locuitori din lume (circa 1,34 miliarde potrivit datelor CIA, situaţia din iulie 2012) şi resimt necesarul de materii prime din cauza dezvoltării rapide a economiei lor.

Rusia încearcă să echilibreze influenţa Chinei în Extremul Orient al ei, sporind prezenţa politică şi militară în această regiune. În plus, guverul rus pentru prima dată s-a mărit cu un minister pentru problemele Orientului Îndepărtat, care va întări programele deja începute. În cadrul unuia din ele, 400 de familii din republicile postsovietice s-au mutat în acea regiune, întărind comunitatea de limbă rusă.

Aşa cum a spus Medvedev, hotărârile principale ale politicii ruse de migraţie au venit de la preşedintele Vladimir Putin, fiind convocat un grup de miniştri pentru punerea în practică a acestor decizii. Putin a subliniat că minorităţile naţionale din Rusia vor trebui să dea examen la istoria şi limba rusă. El mai spune că studenţii locali vor trebui să cunoască cel puţin o sută de clasici ruşi ai litaraturii.

Prezenţa tot mai mare a Chinei pe teritoriile Extremului Orient rus constituie de mult o sursă de tensiuni în relaţiile de altfel bune dintre cele două ţări. Moscova şi Beijingul au relaţii diplomatice şi economice puternice: în ultimii ani au semnat multe acorduri în domeniile economic şi energetic, iar o ocazie pentru încheierea unora noi va fi mai mult ca sigur summitul din septembrie al ţărilor Asiei şi Pacificului.

via Reuters

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *