Politică

Chirtoacă ar PRELUA conducerea Partidului Liberal, dar NU spune CÂND

 Iar preocuparea sa de acum este să ajute Partidul Liberal, în care deţine postul de prim-vicepreşedinte, la următorul scrutin electoral.

"Timpul va arăta unde este mai potrivit să mă aflu. Îmi doresc să ajut în continuare partidul pentru a obţine mai mult la alegeri parlamentare. După alegerile parlamentare mai uşor voi putea să vă spun cum este mai bine la nivel central să merg sau să-mi continui activitatea la Primărie", a declarat Dorin Chirtoacă pentru un post local de televiziune.

Totuşi, primarul admite că va veni ziua când va prelua conducerea Partidului Liberal.

"Mi s-a propus şi nu o dată funcţia de preşeditne de partid şi nu am acceptat-o din motive tactice. Cu siguranţă la un moment dat voi fi preşedintele Partidului Liberal. Cu siguranţă", a mai declarat edilul.

În ceea ce îi priveşte pe cei care au părăsit rândurile liberalilor, Chirtoacă spune că au făcut-o pentru că au încălcat legea şi au fost anunţaţi că îşi vor pierde funcţiile.

"Vedem un partid în care o parte din oameni au trădat din motive penrtru că sunt certaţi cu legea şi ar trebui să fie investigaţi penal, condamnaţi şi o parte dintre ei puşi la dubă, pentru faptul că lor li s-a comunicat în cadrul partidului până la scindare că vor pierde funcţiile, vor fi deferiţi justiţiei", a declarat prim-vicepreşedintele PL.

Dorin Chirtoacă a mai afirmat că va continua să prezinte public rapoarte de activitate.
 
sursa: publika.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *