Actualitate

Chirtoacă se laudă la final de mandat: Am reușit să să evităm falimentul orașului // VIDEO

„Trebuie mentionat, însă, ca în toti acesti ani, din păcate, municipiul Chișinău a avut doar un buget de supravietiuire si a fost blocat, practic din toate partile. Totusi, am reusit sa evitam falimentul orasului, să aducem proiecte europene și asezam Chisinaul pe calea dezvoltarii durabile.” a declarat Dorin Chirtoacă.

Fostul edil a început prin a mulțumi locuitorilor capitalei pentru încrederea acordată, pentru cele trei mandate încredințate la 19 iunie 2011, 28 iunie 2015 și 17 iunie 2007.

Chirtoacă și-a prezentat „cele mai cunoscute și vizibile reforme”, cum spune el, făcând trimitere la pagina, unde acesta relatează despre toate reușitele sale.

El a ținut să mulțumească nu doasr cetățenilor, dar și colegilor de la primărie, care i-au fost alături, colegilor de partid, lui Mihai Ghimpu, care l-a propus și înaintat în această fucție.

Nu în ultimul rând, Dorin Chirtioacă a adus mulțumiri și pentru presă, care, spune acesta „a contribuit la formarea unei percepții corecte a comunității asupra realității din jur.”

La fel, liberalul a mulțumit și altor organisme care i-au fost alături și l-a susținut la implimentarea mai multor proiecte.

„Exprim recunoştinţă societăţii civile şi organismelor internaţionale pentru contribuţia adusă.” a spus Chirtoacă.

Chirtoacă a spus că ceea ce nu a reușit el să ducă până la capăt va duce colegul său, candidat la funcția de primar general al capitalei, Valeriu Munteanu.

„Dezvoltarea durabilă a Chișinăului trebuie continuată de colegul meu Valeriu Munteanu, căruia îi predau ștafeta, pentru a duce mai departe priectele începute și pentru a asigura o calitate mai înaltă a vieții cetăţenilor noştri şi pentru ca municipiul Chișinău să devină cu adevărat o capitală europeană, iar Republica Moldova să revină definitiv și ireversibil în familia europeană și la Patria-Mama, România! ” a conchis primar liberal.

Recent, Doruin Chirtoacă a publicat pe o rețea de socializare un filmuleț, unde a încercat să prezinte lucrurile pe care le-a făcut.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *