Partidele lansează inițiative naționale, cum ar fi de exemplu, cea cu Pactul PLDM-ului intitulat magistral „Pactul responsabilității naționale pentru o Moldovă europeană”. Nimic rău în aceste inițiative dacă cetățeanului i s-ar spune franc că e vorba de simple exerciții de retorică electorală. 

Europa nu e Atlantida…

Constatăm, din păcate, că la noi lucrurile cu adevărat mari și importante care țin de destinul nostru istoric s-au aflat întotdeauna sub zodia demagogiei, populismului, politicianismului, romantismului și infantilismului. Așa am compromis ideea Unirii, așa vom devaloriza și ideea integrării europene. Politicienii români de pe ambele maluri ale Prutului au un talent aparte în a îngropa proiecte naționale vitale și a le înlocui cu acțiuni propagandistice de doi bani. Să ne referim la o „teză integraționistă” care a făcut carieră pe ambele maluri ale Prutului. 

De mai mulți ani ni se spune că Unirea cu România „după modelul clasic” nu poate avea loc și în actualele condiții, R. Moldova „se va regăsi” cu România în cadrul Uniunii Europene. E o teză în fond corectă, dar care reclamă niște precizări.

Deși pretindem că suntem europeni prin istorie, limbă și geografie, noi continuăm să vorbim despre Europa ca despre o Atlantidă misterioasă care se află undeva la capătul lumii și ne prefacem că nu vedem că de fapt Europa cea despre care vorbim e la un pas de noi, aici, alături, peste Prut. Pentru noi, basarabenii, de aici începe Uniunea Europeană, nu din Polonia sau Germania. Dacă recunoaștem acest lucru, apoi teza despre „regăsirea” românilor în cadrul UE își pierde logica și devine absurdă chiar: de ce să nu ne integrăm în UE direct, prin România, dar mai întâi să intrăm în UE, apoi să ne „regăsim”!? Puțin spus că punem carul înaintea boilor… Astfel, de două decenii și ceva facem demagogie integraționistă și unionistă în loc să ne ocupăm de lucruri concrete.

De ce „toate drumurile duceau la Roma”?

Când vorbim despre integrarea europeană, prima întrebare la care trebuie să răspundem e cu cât a devenit mai accesibilă circulația între cele două state românești în aceste decenii de după declararea Independenței R. Moldova și după intrarea României în NATO și UE? Câte poduri și drumuri ce ar lega cele două state românești am construit în această perioadă? Ș.a.m.d. Ceea ce s-a realizat în acești ani e consolidarea punctelor vamale între R. Moldova și România, țară membră a UE. Ecartamentul pe segmentul Ungheni-Iași a rămas cel vechi, deși existau niște intenții… Pe „traseul de suflet” București-Chișinău se circulă cu „rutierile” și ai nevoie de zece ore ca să parcurgi această distanță. Nu am înțeles, din nefericire, ceea ce vechii romani înțeleseseră cu două mii și ceva de ani în urmă: Imperiul Roman nu putea fi edificat fără drumurile care au legat între ele cetățile din toate colțurile Imperiului. Anume rețeaua de drumuri a permis expansiunea și înflorirea economică a Imperiului Roman… Un detaliu foarte important: rețelele rutiere la romani erau construite în linie dreaptă, deoarece permitea parcurgerea mai rapidă a distanțelor. Ce avem noi, dacă luăm ca exemplu traseul Chișinău-București? De la Albița intrăm pe vechiul drum sinuos, croit de secole, de carele cu boi, drum care trece prin localități, fapt ce impune, în mod firesc, restricții drastice de viteză. Nu putem să nu luăm în calcul și numărul mare al accidentelor și al morților pe acest traseu…

O propunere a principelui Radu

Acum o lună și ceva, în cadrul unei vizite în R. Moldova a principesei Margareta și a principelui Radu, ultimul a făcut o declarație care i-a scăpat presei noastre. Aflându-se la Academie, principele Radu i-a propus preşedintelui Gh. Duca: „Poate că pare o glumă, dar nu e. Vreau să vă propun două modalităţi de unire imediată – una ar fi să facem repede o autostradă de la Bucureşti la Chişinău şi a doua este să facem ca şinele de cale ferată să aibă aceeaşi distanţă între ele”.

Cu adevărat, să fie o glumă ceea ce a propus principele Radu? Dacă o să umblăm cum am umblat două decenii și ceva, tot cu retorică integraționistă și unionistă, proiectul unei autostrăzi București-Chișinău va rămâne o glumă. E treaba specialiștilor să se pronunțe la nivel tehnic concret, dar e de domeniul evidențelor că fără rețele de infrastructură construite pe linie dreaptă între Chișinău și principalele orașe din România integrarea europeană a R. Moldova va rămâne la nivelul Pactului lansat de PLDM.

Viața bate filmul și o ia înaintea demagogiei

Un singur exemplu: O firmă din Craiova, România, construieşte în premieră un tren de mare viteză. Trenul va avea caracteristicile unui intercity și va putea circula și cu o viteză de 160 de kilometri la oră. Firma constructoare anunță că acest tren va circula în România în această toamnă, dar se așteaptă la comenzi și pentru export datorită calității execuției și prețului competitiv.

Cei care au călătorit cu trenuri de mare viteză știu care sunt avantajele unei călătorii cu un asemenea tren. Noi însă, ne „integrăm” în Europa și stăm două ore la Ungheni până „umflă„ roțile trenului.

De la Chișinău la București în 2 ore!

Apropo, conform standardelor, un tren de mare viteză face aproximativ 250 km la oră. Un asemenea tren ar parcurge distanța Chișinău-București (circa 500 km) în aproximativ 2 ore.

Traseul unui tren de mare viteză Chișinău-București

Nu e din domeniul fantasticului nici autostrada Chișinău-București. Dacă nu greșim, autostrada București-Huși face parte din Coridorul Pan-European IX și partea română ar fi trebuit demult să înceapă lucrul la respectivul obiectiv. Practic R. Moldova ar putea să se unească la tronsonul ucrainean și spre Huși la cel Pan-European IX. Pe o asemenea autostradă, unde restricțiile de viteză sunt minime, o călătorie de la Chișinău la București ar dura vreo trei-patru ore. Nu zece!

Planul autostrăzilor din România (Sursa ZF.RO)

Traseul unei autostrăzi care tranzita R. Moldova (Google maps)
 
Nota Bene!

Atunci când nu se dorește a face un lucru, se invocă lipsa banilor. Dacă înțelegem că integrarea R. Moldova în UE se va face prin România și dacă dorim această integrare, vom găsi și bani, fiindcă ce fel de integrare poate exista fără interconectarea infrastructurilor?! Și încă ceva extraordinar de important: degeaba există internet, degeaba băgăm TVR-ul, dacă oamenii, românii de pe cele două maluri, rămân separați, așa cum ne-au separat în 1812. Românii nu se pot vedea la față din cauza că între ei nu există drumuri? 

Cu ce începem: cu apeluri la integrarea europeană sau cu construcția rețelelor de acces între noi și România (Uniunea Europeană)?