Chișinăul consideră acțiunile militare de la Tiraspol drept o provocare gravă la adresa păcii

Autoritățile din Chișinău au reacționat ferm la organizarea recentă a unor activități militare în Zona de Securitate de pe Nistru, denumindu-le o „sfidare evidentă” față de stabilitatea regională. Evenimentul, coordonat de structurile din Tiraspol cu sprijinul trupelor ruse care se află ilegal pe teritoriul Moldovei, a presupus folosirea tehnicii militare, artileriei și a munițiilor oarbe, sub pretextul recreării istorice a operațiunii Iași-Chișinău din cel de-al Doilea Război Mondial.
Acțiunile s-au desfășurat în apropierea orașului Tiraspol, pe malul Nistrului, și au implicat aproximativ 16 vehicule militare, 13 tunuri de artilerie, muniții oarbe precum și materiale pirotehnice.
Într-un comunicat oficial, Biroul Politicii de Reintegrare a subliniat că „aceste demersuri unilaterale de natură militară, derulate în Zona de Securitate, reprezintă o încălcare gravă a regimului special stabilit pentru această zonă și subminează eforturile de menținere a păcii în regiunea Nistrului”.
În acest context, Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a cerut trimiterea observatorilor militari pentru a monitoriza și documenta situația. Cererea a fost însă respinsă de reprezentanții structurilor militare din Tiraspol și ai Federației Ruse.
„Delegația Republicii Moldova condamnă categoric aceste acțiuni provocatoare care pun în pericol stabilitatea și securitatea din zonă și cere oprirea imediată a oricăror activități militare în Zona de Securitate”, se arată în continuare în comunicat.
În plus, Chișinăul îi reamintește tuturor părților responsabilitatea de a respecta angajamentele asumate prin Acordul din 21 iulie 1992 privind reglementarea pașnică a conflictului din regiunea transnistreană.