Social

Chişinăul va avea un azil pentru maidanezi de 2 milioane de euro?

"Nu-i prea mult pentru câini? Pentru bugetul municipal e o sumă mult prea mare", a replicat primarul la auzul preţului anunţat. Dorin Chirtoacă a invitat organizaţiile neguvernamentale să identifice surse externe de finanţare. "Soluţia trebuie găsită, pentru că riscurile sunt prea mari", a adăugat primarul. El nu a exclus ca din buget municipal să fie alocaţi bani în acest scop chiar în anul acesta.

Proiectul prevede construcţia unui complex de clădiri format dintr-un spital clinic, un bloc administrativ, un crematoriu pentru leşuri şi voliere cu o mie de locuri. În cazul în care ar exista finanţare, construcţia azilului s-ar realizat în doi ani. 

La Chişinău nu există niciun azil pentru câinii vagabonzi. Singurul mijloc utilizat pentru a reduce numărul patrupezilor fără stăpân este otrăvirea. Până acum, la Băcioi funcţiona un azil pentru câini al asociaţiei neguvernamentale "Alga". Preşedintele ong-ului, Valentina Dubnic, nu crede că autorităţile municipale vor cu adevărat să construiască un azil pentru maidanezi. "Sunt nişte minciuni. Nu-i mai cred. Regia "Autosalubritate" continuă să otrăvească maidanezii din oraş", susţine Valentina Dubnic. Ea a anunţat că într-o lună va organiza la un post de televiziune public un concert de binefacere "Un leu pentru căţelul tău". Totodată "Alga" a pregătit deja un azil provizoriu la Floreni pentru maidanezii din Chişinău.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *