Chișinăul va cumpăra un troleibuz de ultima generație

La Minsk au fost șefii întreprinderilor municipale și conducerea preturilor de sector. În cadrul întâlnirilor a fost semnat un acord de cooperare între sectorul Botanica din capitală și sectorul Frunze din Minsk. Pretorul Vladimir Gurițenco a precizat că documentul prevede un schimb de delegații al direcțiilor învățământ, cultură, sănătate etc.
De asemenea, Regia Transport Electric din Chișinău a semnat un acord cu uzina Belkommunmaș privind livrarea de componente pentru 50 de troleibuze care vor fi asamblate în Republica Moldova în 2013. Directorul RTEC, Gheorghe Margoci a menționat că întreprinderea belarusă va vinde Chișinăului un troleibuz de ultima generație la prețul unui model mai vechi.
Deocamdată, în bugetul municipal pentru anul 2013 sunt prevăzute peste 100 milioane de lei pentru procurarea și asamblarea troleibuzelor. În prezent, prețul de licitație propus de Belkommunmaș pentru un troleibuz constituie peste 150 mii euro. Șeful RTEC susțințe că până acum Chișinăul a achitat circa 135 mii de euro pentru o unitate de transport, o parte din costuri fiind reduse datorită asamblării troleibuzelor la Chișinău. Modele similare au început să circule și în regiunea transnistreană, între orașele Tiraspol și Tighina. Autoritățile locale au procurat 12 troleibuze prin intermediul unei companii de leasing achitând prețul de piață propus de întreprinderea belarusă.
Timpul.md (I.M.)