Actualitate

Chișinăul va găzdui mâine Reuniunea Parlamentară moldo-română pentru Integrarea Europeană

Cea de a VII-a Reuniune a Comisiei va fi găzduită de Parlamentul Republicii Moldova, potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului.

Urmare a discuțiilor dintre deputații din comisiile permanente ale Parlamentului Republicii Moldova și parlamentarii din comisiile Camerei Deputaților și Senatului României, va fi semnată Declarația Comisiei Comune pentru Integrare Europeană. Documentul va puncta prioritățile în viitoarea colaborare moldo-română. Ulterior, Copreședinții Comisiei, George Mocanu și Bogdan-Ionel Rodeanu vor susține un briefing de presă.

Potrivit agendei, delegația Parlamentului României la Comisia Comună pentru Integrare Europeană va avea întrevederi cu Președintele Parlamentului Andrian Candu, deputații din Comisia economie, buget și finanțe, Comisia politică externă și integrare europeană, Comisia protecție socială, sănătate și familie. Parlamentarii români vor mai purta discuții cu oficiali de la Guvern și vor vizita o serie de instituții de menire socială și culturală, renovate cu sprijinul financiar al Guvernului României.

Parlamentul Republicii Moldova va fi reprezentat la Reuniune de către deputații George Mocanu, Marcel Răducan, Roman Boțan, Corneliu Padnevici, Igor Vremea și Aliona Goța. Delegația Parlamentului României va fi formată din deputații Bogdan-Ionel Rodeanu, Silviu-Nicu Macovei, Andrei-Daniel Gheorghe, József-György Kulcsár-Terza, Ștefan Mușoiu, Ștefan-Alexandru Băișanu, Tudor Ciuhodaru, Maricela Cobuz, Nicolae-Daniel Popescu și senatorul Ion Hadârcă. La Reuniune va mai participa europarlamentarul Andi Cristea, Președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova.

Ultima reuniune a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României a avut loc la București, în perioada 20-21 noiembrie 2017.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Sursa: Deschide.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *