Actualitate

Chișinăul va trata persoanele bolnave de HIV/SIDA și tuberculoză din Transnistria

Potrivit agenţiei INFOTAG, aceste măsuri sunt prevăzute de o hotărâre care a fost aprobată miercuri de Executiv.

Potrivit informaţiei prezentate la şedinţă, în Transnistria locuiesc aproximativ o treime din numărul total al persoanelor bolnave de tuberculoză şi HIV, înregistrate pe teritoriul Moldovei. Însă în regiune se atestă o situaţie critică şi cu stocurile disponibile de medicamente, care sunt suficiente până în luna august 2018.

Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, proiectul "creează cadrul normativ necesar pentru asigurarea regiunii transnistrene cu medicamentele şi dispozitivele medicale necesare pentru prevenirea, combaterea şi tratarea persoanelor ce suferă de aceste maladii periculoase".

Prin proiectul în cauză se instituie mecanismul de aprovizionare a dispensarelor şi centrelor specializate din raioanele de est ale ţării cu medicamente antituberculoase şi antiretrovirale, precum şi cu dispozitive de diagnostic a tuberculozei şi a infecţiei HIV, prin intermediul subdiviziunilor de profil ale Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, urmare a încheierii contractelor de resort, cu achitarea integrală a costurilor articolelor achiziţionate şi a cheltuielilor de regie în volum de 5% din costul mărfurilor ce vor fi utilizate în vederea asigurării condiţiilor adecvate de păstrare a acestora.

Biroul Politici de Reintegrare menţionează că până în anul 2018 necesităţile regiunii transnistrene erau acoperite integral din granturile Fondului Global pentru Combaterea HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, iar începând cu anul curent acestea urmează a fi acoperite din resursele regiunii.

"Concomitent, urmare a condiţionalităţilor înaintate de către Fondul Global, prin care s-a cerut elaborarea, aprobarea şi implementarea până în anul 2020 a planurilor de sustenabilitate în domeniu cu trecerea treptată a finanţării din sursele externe la bugetul public naţional, s-au creat premise optime pentru aprobarea unui plan unic care să acopere programele de prevenire şi control al infecţiilor HIV şi TB pe ambele maluri ale Nistrului", se arată în comunicat.

Sursa: radiochisinau.md



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *