Internațional

Christophe Roux s-a clasat pe locul 44 la Olimpiada din Vancouver

Schiorul de origine elvetiana, Christophe Roux, care reprezinta R. Moldova la Jocurile Olimpice de iarna de la Vancouver (Canada), a participat ieri, 23 februarie, in proba de slalom urias din cadrul concursului de schi alpin.

Roux a fost cotat cu sansele cele mai mici dintre stranierii lotului nostru la forul din Vancouver. Avand numarul 54 la linia de start, el s-a clasat pe locul 51 din 89 de participanti in prima runda a cursei, inregistrand un timp de un minut 22,7 secunde. In mansa secunda el a urcat pe locul in clasament, desi a inregistrat un timp mai slab – un minut 24,42 secunde. In total, el s-a clasat pe locul 44, cu rezultatul de 2 minute 47,12 secunde, la fel ca si slovacul Jaroslav Babusiak, care a schiat mai bine in mansa a doua si s-a clasat pe treapta a 43-a.

Elvetianul Carlo Janka a devenit campion olimpic in aceasta proba, urmat fiind de doi norvegieni: Jansrud Kjetil, respectiv Aksel Lund Svindal.

Ultimul start pentru sportivii moldoveni la Olimpiada-2010 este programat pentru data de 27 februarie, cu o zi inaintea ceremoniei de incheiere a evenimentului. Elvetienii Urs Imboden si Christoph Roux vor participa la proba de slalom.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *