Femeia

Cifrele ca destin

Vom ignora ocaziile ce se vor ivi cu iz de dragoste magică doar pentru faptul că acestea vor purta altă pecete decât noi.

Este adevarat că atunci când vezi o femeie tânără lângă un moşneag ce a învins cu succes tentativele morţii, te întrebi care îi este interesul. Ea goneşte după averea lui, poate, în timp ce el – după corpul ei. Atât timp cât este asumată de ambii parteneri, relaţia aceasta reprezintă aranjamentul perfect. Rareori, extrem de rar, am văzut cupluri în care femeia era cea bătrână şi el cel tânăr. Poate că el este un „întreţinut”, o curvă masculină.

Din păcate, suntem tentaţi să refuzăm, să tăiem de la rădăcină ocaziile ajunse la noi pe umerii unor persoane cu puţin mai în vârstă. De exemplu, o femeie va refuza, în mod normal, o relaţie cu un bărbat ce este mai tânăr cu zece ani decât ea. Pe hârtie, aceeaşi hârtie despre care am scris mai sus, ar părea o diferenţă detul de mare, dar aceasta ar fi resimţită eventual de orgoliul ei, ascuns în raţionamentul conform căruia, atunci când el va avea acea vârstă, ea ar fi deja bătrână. Al naibii, bărbaţii s-ar bucura să fie abordaţi de femei ceva mai tinere. De cealaltă parte, ca bărbat, pot spune că nu m-ar deranja vârsta ceva mai înaintată, dacă aceasta nu s-ar vedea din punct de vedere fizic. Exista multe avantaje lângă o femeie ceva mai matură. Ştie mai multe decât tine, deci ai ce învăța de la ea, este mai sigură pe sine, ceva de care cu toţii avem nevoie, poate da sfaturi incredibil de folositoare, este mai organizată, probabil, şi ştie ce naiba vrea de la viaţă, iar acesta e lucru mare, în special printre femei, făpturi care trec prin viaţă fără a înțelege ce se întâmplă în jurul lor. Decorul se limitează la ojă, fard, club şi bani, în cazul multora. Una care să fie sigură pe propriile picioare, cu o privire de ansamblu asupra propriului destin, este un caz rarisim.

Spunea cineva, cândva, că dragostea nu are vârstă şi aş fi de acord cu asta. Din păcate, dragostea trebuie să învingă orgolii şi idei preconcepute, care nu au alt rol decât să o impiedice.

Timpul.Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *