Cinci școli și grădinițe rămân închise din cauza gripei și a virozelor
Potrivit sursei citate, este vorba de un gimnaziu din localitatea Drăgăneşti, raionul Sîngerei, unde au fost identificate 40 de cazuri de infecție respiratorie. „O grădiniţă din satul Hirova, raionul Călăraşi (15 cazuri de infecţie), un liceu din oraşul Taraclia (26 cazuri de infecţie), o clasă a unui liceu din aceiaşi localitate (17 cazuri de infecţie) şi o grădiniţa din satul Drăguşeni, raionul Străşeni, (24 cazuri de infecţie) rămîn închise”, a menţionat Mariana Goraş.
„Începînd cu ziua de mîine două dintre instituţiile de învăţămînt urmează să-şi reia activitatea, iar celelalte pînă la finele acestei săptămîni. Elevii vor recupera orele pierdute în perioada vacanței sau în zilele de sîmbătă, pînă la sfîrșitul anului de studii”, a adăugat Goraş.
Serviciul de presă al Ministerului Sănătăţii a precizat că săptămîna trecută pragul epidemiologic a fost depășit în ţară, iar numărul bolnavilor care suferă de infecţii ale căilor respiratorii a fost în creștere. „Astfel, au fost înregistrate 347 de cazuri la 100 mii de oameni, pe cînd limita este de 313 îmbolnăviri la 100.000 de locuitori”, se menționează într-un raport al ministerului.
De la începutul sezonului rece au fost înregistrate 156 de cazuri de îmbolnăviri cu gripă, iar patru persoane au decedat. În aceiaşi perioadă au fost spitalizate 271 persoane cu gripă, înregistrîndu-se în total aproximativ 20 000 de cazuri cu infecţii acute ale căilor respiratorii.
sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!