Moldova

Cine a comandat „Timpul Chişinăului”?

Surse din cadrul Ministerului de Interne ne-au comunicat că este vorba despre doi cetăţeni ucraineni care, formal, colaborează cu un institut politic din Ucraina. Suspecţii – care, deocamdată, au fost reţinuţi pentru 72 de ore, dar care riscă o pedeapsă de până la opt ani privaţiune de libertate, în cazul în care le va fi demonstrată vina – au intrat pe teritoriul R. Moldova prin regiunea transnistreană, pentru a nu fi oficial înregistraţi la vamă. Iar, pentru o şi mai bună acoperire, ei şi-au luat în „excursia chişinăuiană” şi soţiile…

Potrivit MAI, în urma percheziţiei într-un apartament pe care-l închiriau cei doi, au fost depistate mai multe numere ale ediţiilor „clonate”, computere, precum şi mostre ale unor ziare falsificate în limba ucraineană. Mai mult, poliţia susţine că, graţie intervenţiei sale, a fost prevenită apariţia unei noi publicaţii false – de asemenea, copie a unui ziar popular din RM, în care urmau să fie amplasate materiale denigratoare la adresa unor concurenţi electorali. Circumstanţele infracţiunii sunt investigate de un grup de anchetă, în a cărei misiune intră şi identificarea comanditarilor celor două falsuri mediatice. Cu mai multe detalii MAI a promis să revină astăzi.

Aşadar, poliţia şi-a făcut treaba – cel puţin, asta rezultă din informaţiile de mai sus. Dar (şi Internele, la sigur, sunt conştiente de asta) societatea mai aşteaptă un răspuns, la întrebarea crucială în aceste două cazuri-unicat pentru RM: „Cine sunt comanditarii?”. Căci, nu există dubii vizavi de faptul că cei doi ucraineni nu erau – dacă erau – decât executorii comenzii, iar pentru a-şi duce misiunea la capăt era nevoie de o infrastructură întreagă: tipografie, maşini, distribuitori şi, nu în ultimul rând, autori pentru a scrie textele. Iar pentru a asigura toate acestea erau nevoie de mulţi, foarte mulţi bani. Iar banii mulţi şi foarte mulţi, în ţara noastră, se învârt prioritar în sfera politică.

Va reuşi oare poliţia să descâlcească acest ghem până la 5 iunie, precum ne asigura săptămâna trecută Gheorghe Malic, şeful Departamentului urmărire penală al MAI? Cele două „clone” au fost o diversiune electorală, deci şi cazul ar trebui soluţionat până la alegeri – pe urmă, precum spunea şi Malic, se va pierde din importanţa cauzei. Şi aici e vorba atât de triumful propriu-zis al legii, cât şi de o satisfacţie morală pentru întreaga societate, inclusiv pentru publicaţiile care au avut de suferit în urma editării celor două falsuri. Această satisfacţie poate veni doar dacă va fi găsit comanditarul „clonelor”, care la sigur e cu pufuşor politic pe botişor şi, mai mult ca sigur, s-a avântat şi el în lupta electorală. Apropo de aceasta, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a declarat următoarele: „Chiar dacă se va stabili că vina îi aparţine unui concurent electoral, noi nu putem să-l scoatem din cursă. Numai dacă acesta va fi arestat, evident că nu va mai putea fi ales…”.

Iată, deci, un motiv în plus pentru poliţie să se mişte repede şi să-i găsească pe cei cu interesul – alegătorul trebuie să fie sigur că, la 5 iunie, este chemat la urne să voteze candidaţi oneşti. „Cherchez le parti!”, vorba francezilor…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *