Justiție

Cine este Gheorghe Begu, șoferul care a lăsat-o pe Marcela Paladi fără picioare

Automobilul BMW verde, care la începutul acestei luni a lovit o tânără pe viaductul din Chișinău, lăsând-o fără picioare, participa cel mai probabil la o cursă ilegală de mașini și purta numerele de înmatriculare ale unui vehicul de aceeași marcă, dar de altă culoare. Iar șoferul care a provocat accidentul a deținut în anii trecuți o funcție importantă în cadrul companiei la care activa acum victima. Jurnal.md a discutat cu toate părțile implicate în acest caz și a descoperit mai multe lucruri interesante, dar și importante.

În noaptea de 5 spre 6 februarie, puțin după miezul nopții, Marcela Paladi (Moleșteanu) și Ana-Maria Căpățână, două prietene care își doreau să se angajeze la o companie moldo-americană, se întorceau acasă, după ce fuseseră în ospeție la o amică. Veneau de la Botanica cu mașina Volvo a Anei, care șofa atent, căci afară ningea. Au ajuns pe viaduct și înaintau pe banda din mijloc a carosabilului, când, pe neprins de veste, mașina lor a fost lovită puternic în spate de un Volkswagen.

Șoferul acestei mașini și-a cerut scuze de la cele două tinere, explicându-le că automobilul său era echipat cu anvelope de vară, și a rămas să aștepte poliția. Atunci fetele au aprins luminile de avarie și au ieșit afară, pentru a instala pe șosea triunghiul de semnalizare. Marcela s-a apropiat de portbagaj, în timp ce Ana se afla la o distanță mică, în dreapta ei.

Așa își amintesc cele două tinere despre începutul calvarului din acea noapte, care a continuat fără întârziere. Iată cum își amintește Marcela momentul în care a apărut BMW-ul care a nenorocit-o:

„Am ajuns la portbagaj și chiar atunci, în câteva milisecunde, am auzit impactul și am văzut cum mașina noastră zboară înainte la câțiva metri, iar eu zburam din urma ei. Am simțit o durere năucitoare și am căzut jos… Am fost strivită între mașina care mă lovise și mașina noastră. Chiar să fi fost cu fața spre el, nu aș fi reușit să mă dau la o parte, pentru că nu s-a auzit nici frâna. El nici nu a frânat”.

Cu alte cuvinte, fiind prinsă între cele două mașini, Marcela și-a pierdut în aceeași clipă ambele picioare.

„Când am simțit durerea, să vă spun sincer, nici nu doream să mă uit în partea de jos. Capota BMW-ului era plină de sânge și nu a fost atât de dificil să-mi dau seama că nu mai am picioare”, adaugă Marcela.

Și prietena sa a fost lovită de BMW-ul verde, însă traumele suportate de aceasta au fost mult mai ușoare.

„Când Marcela a fost strivită, eu am fost aruncată jos. Din cauza șocului, nu simțeam durere și cineva m-a ajutat să mă ridic. Am fost traumatizată la șold și la genunchi și acum mă restabilesc”, afirmă Ana-Maria Căpățână.

Primele reacții după accident ale șoferului BMW-ului verde

Stupefiați de cele văzute, șoferii mai multor mașini s-au oprit pentru a-i veni în ajutor Marcelei. Încercând să-i oprească sângerarea, un bărbat i-a legat niște plăci la bucățile rămase din picioare. La rândul său, șoferul BMW-ului verde s-a apropiat de ea și i-ar fi spus doar că nu a observat-o.

„Îmi amintesc foarte vag, căci tot la ce mă gândeam în acele clipe era să supraviețuiesc. El mi-a spus că nu m-a văzut, cu toate că nu înțeleg cum alte mașini ne ocoleau pe benzile din dreapta și din stânga și numai el nu m-a văzut nici pe mine, nici lumina de avarie, nici mașina noastră. Singura explicație poate fi că avea o viteză atât de mare, încât nu a putut evita impactul”, consideră Marcela.

Ana susține că a avut o discuție mai neplăcută cu șoferul BMW-ului, după ce a venit și poliția:

„El le spunea polițiștilor că a mers fără viteză și că noi nu am pornit avaria. M-am dus să-l întreb de ce minte și el, destul de agresiv, mi-a spus: „Cu tine o să vorbim mâine”. A doua zi mi-a cerut numărul de telefon al părinților Marcelei și atât”.

Primele reacții după accident ale șoferului BMW-ului verde

Stupefiați de cele văzute, șoferii mai multor mașini s-au oprit pentru a-i veni în ajutor Marcelei. Încercând să-i oprească sângerarea, un bărbat i-a legat niște plăci la bucățile rămase din picioare. La rândul său, șoferul BMW-ului verde s-a apropiat de ea și i-ar fi spus doar că nu a observat-o.

„Îmi amintesc foarte vag, căci tot la ce mă gândeam în acele clipe era să supraviețuiesc. El mi-a spus că nu m-a văzut, cu toate că nu înțeleg cum alte mașini ne ocoleau pe benzile din dreapta și din stânga și numai el nu m-a văzut nici pe mine, nici lumina de avarie, nici mașina noastră. Singura explicație poate fi că avea o viteză atât de mare, încât nu a putut evita impactul”, consideră Marcela.

Ana susține că a avut o discuție mai neplăcută cu șoferul BMW-ului, după ce a venit și poliția:

„El le spunea polițiștilor că a mers fără viteză și că noi nu am pornit avaria. M-am dus să-l întreb de ce minte și el, destul de agresiv, mi-a spus: „Cu tine o să vorbim mâine”. A doua zi mi-a cerut numărul de telefon al părinților Marcelei și atât”.

În drum spre spital, își mai amintește Marcela, medicii din ambulanță au cântat tot drumul, pentru a o menține conștientă, fapt pentru care le mulțumește și astăzi. Inițial ea a fost internată la terapie intensivă, iar acum se află în secția ortopedie.

În acest mod, Marcela Paladi (Moleșteanu), fostă dansatoare, a rămas la vârsta de 25 de ani fără picioare, care i-au fost rupte mai sus de genunchi. Cu toate acestea, ea nu și-a pierdut curajul și promite că va veni timpul când va alerga iarăși. Potrivit surorii sale, Livia Paladi, pentru aceasta este nevoie de proteze moderne, care pot fi cumpărate și instalate în Germania, dar care costă sute de mii de euro. Iar pentru a ține piept cheltuielilor, Marcela cere suport financiar de la toți cei care pot să o ajute. VREAU SĂ TRĂIESC! M-am născut a doua oară la terapie intensivă, în momentul când mi-am revenit, a scris ea pe rețelele de socializare.

Deocamdată, nimeni dintre autorități nu i-a venit în ajutor Marcelei, în afară de Primăria Chișinău, care i-a alocat 250 de mii de lei. Livia Paladi spune că și multe alte persoane au donat sume importante de bani pentru sora sa, care încă nu-i ajung pentru tratamentul necesar.

În schimb, șoferul BMW-ului verde, deși are numărul de telefon al lui Ion Paladi, tatăl Marcelei, s-a limitat să-i trimită acestuia doar un sms.

„Peste câteva zile după accident, eram la anchetator, când șoferul mi-a scris un mesaj că-și recunoaște vina și, dacă avem nevoie de finanțe, poate să ajute. I-am răspuns că-s ocupat și să revină mai târziu, dar nu a mai dat niciun semn. Dumnezeu cu dânsul, să nu creadă cineva că vreau să-l bat, nu, eu am grijă de copilul meu și n-am ce căuta prin pușcării. Este lege și cred că mai sunt oameni sănătoși la procuratură și în judecătoriile noastre. Dacă va vrea să dea bani, n-am să refuz, dar n-am să umblu din urma lui. În cel mai rău caz, o să iau un credit de la bancă, că nu mie îmi trebuie, ci copilului. Dacă aș putea, i-aș da și picioarele mele copilului, că are 25 de anișori”, ne-a relatat Ion Paladi.

Numărul de înmatriculare al BMW-ului verde aparține unui BMW alb

Jurnal.md a aflat că șoferul din acea noapte a BMW-ului verde este Gheorghe Begu, specialist în domeniul IT, care în trecut ar fi lucrat în SUA și în Italia, după cum afirmă foștii săi colegi. Iar în anii trecuți a fost manager de proiect la aceeași companie moldo-americană, la care a activat până la accidentul de pe viaduct și Marcela și unde a încercat anterior să se angajeze și Ana-Maria Căpățână. Cu toate acestea, el nu se cunoștea cu victimele. În prezent, Begu activează la o altă companie specializată în IT.

În Registrul de stat al transportului se arată că Gheorghe Begu are două mașini BMW, una de culoare albă și alta de culoare roșie. În mod inexplicabil, BMW-ul verde, care i-a rupt picioarele Marcelei, purta numărul de înmatriculare LEE 7, după cum se vede și din imaginile de la locul accidentului. De fapt, acest număr aparține BMW-ului alb al lui Begu, fabricat în 2014, pe care el îl deține din 2021. Interesant este și faptul că atât automobilul alb, cât și cel verde, sunt din seria 4 a mărcii BMW.

Pentru a înțelege ce stă la mijloc, Jurnal.md a căutat explicații de la poliție, dar nu a reușit să afle nimic mai mult. Întrebat dacă permisul de conducere al lui Begu a fost suspendat, Valeriu Vițelaru, ofițerul de urmărire penală în dosarul cu privire la accidentul de pe viaduct, a refuzat să răspundă. Marin Garaz, șeful Direcției de Poliție Chișinău, nu a răspuns la apelurile noastre. Doar Diana Fetco, ofițer de presă al Inspectoratului General de Poliție (IGP), ne-a spus că retragerea permiselor de conducere ține doar de competența instanțelor de judecată și că poliția lucrează foarte conștiincios în acest caz:

„Este o tragedie, într-adevăr, și vă asigur că pe linia polițienească se activează absolut conform legii și nu merită de venit cu interpretări”, a menționat Diana Fetco.

Șoferul ar fi fost treaz și ar fi participat la curse auto ilegale

Un detaliu foarte important am reușit să aflăm de la tatăl Marcelei și anume că expertiza narcologică, la care a fost supus Gheorghe Begu după accident, a constatat că acesta era treaz. Faptul respectiv trezește și mai mari dubii cu privire la faptul că șoferul nu a observat în fața sa nici mașina Anei, nici pe Marcela.

Mai mult, Ion Paladi ne-a atras atenția că a aflat din unele surse din poliție că Gheorghe Begu ar fi fost sancționat în repetate rânduri de oamenii legii pentru depășirea vitezei. Prin urmare, tatăl Marcelei se arată convins că șoferul care i-a schilodit fiica ar fi participant la curse ilegale de mașini.

„În Chișinău sunt locuri unde nu-s camere video la șosea și ei plătesc la poliție ca să le dea undă verde câteva ore, ca să aiurească pe acele străzi. Pe viaduct, până la Mall, nu-s camere și era locul potrivit pentru ei. Despre Begu, am aflat că toată vremea era agresiv prin oraș și nu prea stătea bine cu poliția rutieră. El oficial are amenzi, dar neoficial presupun că a mai plătit mulți bani polițiștilor”, susține Ion Paladi.

În aceeași ordine de idei, tatăl Marcelei consideră că BMW-ul verde, implicat în accident, era dotat cu toate cele necesare pentru curse auto ilegale: „El pregătesc mașinile special, cu motoare puternice, că să aibă și viteză mai mare”.

„O încălcare gravă – dacă în pașaportul tehnic e scris că mașina e albă, înseamnă că albă trebuie să fie și nicidecum verde”

Dacă tatăl Marcelei are dreptate, nu se exclude că șoferul ar fi schimbat numărul de înmatriculare de la BMW-ul său alb la BMW-ul verde, identic ca marcă și serie, dar pregătit pentru curse. De asemenea, putem presupune că Begu și-ar fi vopsit automobilul, dar în cazul acesta ar fi trebuit să-și schimbe neapărat pașaportul tehnic al mașinii, susține Iurie Podarilov, fost șef al IGP.

„Mai degrabă a fost folosit numărul de la altă mașină, pentru că e prea scump să revopsești o mașină. Și mai ales în culoare verde, care e mai puțin populară decât cea albă. Trebuie de verificat codul VIN al mașinii, adică numărul caroseriei, pentru a înțelege dacă e aceeași mașină sau două diferite. Dar chiar dacă își vopsește mașina, oricum trebuie numaidecât să-i schimbe și pașaportul tehnic. Altfel, este o încălcare destul de gravă a Regulamentului circulației rutiere. Pentru că, dacă în pașaportul tehnic e scris că mașina e albă, înseamnă că albă trebuie să fie și nicidecum verde”, a menționat fostul șef al IGP.

Menționăm că vopsirea integrală a unei mașini, potrivit site-urilor de specialitate, costă aproape două mii de euro.

Aceeași sursă afirmă că procurorii ar fi putut solicita din start instanței de judecată suspendarea permisului de conducere al lui Gheorghe Begu.

„Imediat după pornirea urmăririi penale, dacă sunt motive și există riscuri, procurorul solicită instanței de judecată aplicarea măsurii preventive sub formă de ridicare provizorie a permisului de conducere. Dacă șoferul este beat, permisul i se ridică la fața locului și materialul este expediat în instanța de judecată, cu demers privind aplicarea sancțiunii. Dacă șoferul e treaz, acest lucru rămâne la discreția organului de urmărire penală”, a adăugat Podarilov.

„Mulțumesc, la revedere”

Solicitat de Jurnal.md, Gheorghe Begu a refuzat categoric să vorbească despre accidentul de pe viaduct:

Nu, sigur că nu putem vorbi. Sigur că nu. În primul rând, nu știu de unde aveți numărul meu de telefon. În al doilea rând, nu vreau să dau nicio declarație la moment.

Când i-am sugerat că ar fi mai bine să ne răspundă la întrebări acum, decât să solicite apoi dreptul la replică, Begu s-a arătat iritat:

Dvs. nu trebuie să-mi dați dreptul la replică. Eu îmi știu drepturile. Și vă spun că dvs nu puteați să mă telefonați pe telefon privat. Mulțumesc, la revedere.

Amintim în context despre soarta altor două dosare penale cu privire la unele accidente rutiere cu final tragic. Primul caz a avut loc pe 2 decembrie 2022, la Fălești, când o femeie a tamponat cu mașină o minoră, care a decedat. Pe 27 decembrie, dosarul era deja expediat în judecată, iar zilele trecute șoferița a fost condamnată la patru ani de închisoare.

Al doilea caz datează din anul 2018, când pe bulevardul Dacia, în apropiere de Băcioi, un BMW a șters de pe șosea o mașină Mazda, care în urma impactului s-a rostogolit de câteva ori și tot un minor și-a pierdut viața. Sergiu Borș, tatăl victimei și șoferul Mazdei, spunea că BMW-ul, cu numărul de înmatriculare BOSS 5, a apărut de asemenea pe neprins de veste. În acest caz, urmărirea penală a fost tergiversată până în anul 2021, când dosarul a ajuns în judecată, și nici până astăzi încă nu a fost pronunțată o sentință. Iar șoferul BMW-ului se folosește și astăzi de permisul de conducere. Presa scria că și el ar fi participat la curse auto ilegale.

Jurnal.md, alături de familia Paladi, îi îndeamnă pe toți cei care vor să o ajute pe Marcela Paladi (Moleșteanu) să trăiască o viață și mai fericită după ce a renăscut și să se simtă iarăși om în toată legea, să transfere cât le stă în putință pe contul bancar de mai jos. Pentru că ea speră la ajutorul fiecăruia dintre noi.

EURO

Marcela Moleșteanu

Nr. Card: 5188 9402 8819 0549

BIC: MOLDMD2X334

SWIFT: MOLDMD2X

IBAN: MD33ML000002259A34608081

USD

Marcela Moleșteanu

Nr. Card: 4028 1202 5574 4878

BIC: MOLDMD2X334

SWIFT: MOLDMD2X

IBAN: MD21ML000002259A34608103

MDL

Marcela Moleșteanu

Nr. Card: 4028 1202 6852 2477

BIC: MOLDMD2X334

IBAN: MD75ML000002259A34608101

Lire Sterline

HSBC

Livia Paladi

40-28-06

54682491

PAYPAL: palladimarcela@gmail.com

REVOLUT: @marcellamp

Sursa Jurnal.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Un specimen că asta trebuie omorât iar daca se găsesc câțiva idioți utile precum polițiști sau judecatori care să îl facă scăpat, să se gândească bine, căci mânia lui Dumnezeu îi ajunge oriunde.Dar aceasta mânie divină poate fi ajutata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *