Cultură

CinEd, program de educaţie cinematografică pentru elevi, în mai multe oraşe din România

În cadrul proiectului se va realiza un catalog online de filme europene de diverse genuri, pentru toate categoriile de vârstă (ciclu primar, gimnazial, liceal), însoţite de materiale pedagogice, care vor fi puse gratuit la dispoziţia profesorilor, educatorilor şi a cât mai multor tineri în decursul anilor următori.

Activităţile educaţionale pe care le va propune programul vor ajuta elevii să-şi dezvolte abilităţile de analiză critică şi estetică a mesajelor audiovizuale în general şi a filmelor, privite ca obiecte artistice, în particular, să manifeste interes faţă de cinematografie ca artă şi industrie şi să facă un pas mai departe în integrarea diversităţii culturale.

Filmele din colecţia CinEd vor fi disponibile într-o varietate de formate care vor putea fi proiectate în spaţii diverse – de la cinematografe la standarde profesioniste, la săli cu echipament minimal sau chiar în sălile de clasă.

Proiectul se va desfăşura în Bucureşti şi în mai multe oraşe din România pe tot parcursul anului şcolar. Pe lângă proiecţii de film şi întâlniri cu profesionişti din domeniu, se vor organiza sesiuni de formare a cadrelor didactice. Astfel, CinEd devine o oportunitate pentru diversificarea sistemului educaţional şi, în acelaşi timp, pentru dezvoltarea industriei cinematografice şi a artelor vizuale.

CinEd – European Education for Youth aduce laolaltă organizaţii culturale din Franţa, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Cehia şi România, propunându-şi ca în anii următori să atragă interesul cât mai multor ţări europene care să-şi pună la comun resursele pentru dezvoltarea educaţiei cinematografice la nivel extins.

Programul complet al acţiunilor va fi anunţat în curând.

CinEd este un proiect iniţiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi susţinut de programul Europa Creativă/ Media al Uniunii Europene. În România, proiectul este implementat de Asociaţia Culturală Macondo şi Societatea Culturală NexT, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Sursa: Mediafax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *